Într-o zi de sărbătoare, cu un chip smerit... curat,
Pe măgar mergea călare, de cetate așteptat,
Fiul cel de mare Rege, căruia îi așterneau,
Ramuri de finic... osana... aleluia toți strigau.

Cei care mergeau' nainte, și-napoi care mergeau,
Către Fiul cel de Rege, binecuvântări cântau,
Când intra El în cetate, unde mese-a răsturnat,
Locul cel de închinare, să rămână doar curat.

Orbilor dădea vedere, șchiopii El îi vindeca,
Preoții cei mai de vază, de mânie îi umplea,
Căci strigau... , , Fiul lui David", osanale toți strigau,
Cei care minuni în templu, cum făcea ei tot vedeau.

Gloatele-l înconjurară, cei ce l-au întâmpinat,
Îl slăveau știind că este, Fiu de-un mare Împărat,
Era-acea mulțime care, mai târziu îl împingea,
Cu o cruce grea în spate, ca să urce Golgota.

Tot de ei împins la moarte, biciuit era mereu,
Era El rănit cu pietre, Fiul cel de Dumnezeu,
Tot de cei ce îl slăviră, era El hulit... scuipat,
Și fără de nici-o vină, l-au găsit ei vinovat.

L-au primit toți în cântare, când măgarul călarea,
Însă l-au condus pe drumul, către moarte ce ducea,
L-au primit cu bucurie, însă până l-a sfârșit,
De pagâni a fost pe cruce, fără milă răstignit.

O... ce mare-atunci El jertfă, din iubire a adus,
Ca de noi să nu stea harul, nici-o clipă azi ascuns,
Binecuvântat fii Doamne, Fiule de Dumnezeu,
Împăratul tuturora, Tu vei rămânea mereu.
Amin (de florii)