Atât de mulți în lume,
Ei astăzi se urăsc,
Nici mamele cu tații,
Mult nu se mai iubesc,
Surorile și frații,
Azi se vorbesc de rău,
Căci nu mai este teamă,
De El... de Dumnezeu.

E bârfă-n adunare,
E peste tot mândrie,
Vor slujbele înalte,
Cei plini de lăcomie,
Sunt suflete rănite,
De cei ce-s îngâmfați,
Ce-așteaptă-ntotdeauna,
Să fie lăudați.

Se-aruncă-ndurerate,
Cuvinte-amăgitoare,
Cu diplomele-n față,
Se vine la-nchinare,
Cu haine colorate,
Sunt azi slujbașii Săi,
Frumoși pe dinafară,
Dar înăuntru... răi.

Stau plini de cunoștința,
Ce este pământească,
Cu gurile la pândă,
Mereu ca să lovească,
Pe cel căzut în luptă,
De Dumnezeu adus,
Pe urma care duce,
La El... în ceruri... sus.

Se taie și lăstarii,
Cu greu ce-au înverzit,
Să nu răsară unul,
De Domnu-nvrednicit,
Se-aruncă cu otravă,
Peste acei aleși,
Peste acei din lume,
De Dumnezeu culeși.

O... câta vrajmășie,
Ea azi a răsărit,
Mereu este hrănită,
De cei ce s-au iubit,
Și astăzi fiecare,
Se luptă pentru El,
Nu vor sa fie unul,
Pe cale mititel.

E întristat și Domnul,
Suspină ne-ncetat,
Ca e program la slujbă,
De El mulți au uitat,
Înspre pământ privește,
Dorind a îl trezi,
Printr-un război... cutremur,
Să-nceapă a iubi.

Dezbracă de o formă,
Ce-i azi de pocăință,
Zădărnicește planul,
Celor plini de-o dorintă,
Prin Duhul sfânt coboară,
Să vadă toți ar vrea,
Că El e Împăratul,
Puterea e a Sa.

Dă la o parte norii,
Și iarăși pe pământ,
Desparte Domnul ape,
Rostind doar un cuvânt,
Să treacă cei ce-n viață,
Sunt ei batjocoriți,
De forme de evlavii,
Adesea prigoniți.

Să ne trezim în grabă,
De suntem printre cei,
Ce-s plini mereu de sine,
Trufași, păgâni sau răi,
Căci vremea este scurtă,
E cernerea acum,
La ușă bate Domnul,
E capătul de drum.

Și cei plini de mândrie,
În cer... loc n-or avea,
Acei ce sunt fățarnici,
Durerea vor gusta,
Să fim azi goi de vină,
Și de orice păcat,
Căci iată... vine Domnul,
E Unicu-Mparat.
Amin