Prin a lumii astăzi greu
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/04/2023
Prin a lumii astăzi greu,
Mergem doar luptând întruna,
Căci dorim ca să primim,
La sfârșit de drum cununa.

Și pe ape spumegânde,
Glasul Lui mereu urmăm,
Printre valuri doar pe Domnul,
Zi de zi îl lăudam.

Printre întristate vremuri,
Noi săltăm de bucurii,
Cu privirile-ațintite,
Către Cel din veșnicii.

Știm că sus ne-așteaptă Domnul,
Unde nu se vor sfârși,
Clipele de fericire,
Și în veci cu El vom fi.

Urletul de vânt se-aude,
Vrea din drum a ne opri,
Tulburare vrea s-aducă,
Pentru a ne rătăci.

Însă noi călcăm pe urma,
Ce-a lăsat-o pe pământ,
Cel care-lăsa în urmă,
Cerul, slava, locul sfânt.

A lăsat să ne aducă,
Astăzi harul revărsat,
Este-un dar de sus ce vine,
Pentru noi nemeritat.

Din iubirea Lui cerească,
Toate ni le-a dăruit,
Doar prin jertfa de pe cruce,
Mântuire am primit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 157
Opțiuni