Ai purtat Tu Doamne-o cruce, și păcatul meu cel greu,
Când urcai pe deal sub bice, ce lăsau doar răni mereu,
Ca să am eu azi salvare, și un loc ce-i pregătit,
Doar de mâna Ta Isuse, căci doar mult Tu m-ai iubit.

Ai purtat și-a mea povară, ca să fiu eliberat,
Și din lanțurile morții ca să fiu eu dezlegat,
Ca să-mi dai aripi divine, înspre ceruri eu să zbor,
Sufereai ca să îmi fie, tot ce-i greu... mult mai ușor.

Ai tăcut sub pietre multe, înspre Tine ce-aruncau,
Când mulțimile pe margini, Doamne te batjocoreau,
Ai tăcut... și-a Ta tăcere, mântuire mi-a adus,
Dar și harul Tău din ceruri, care nu stă El ascuns.

Ai tăcut chiar și când cuie, mâinile îți străpungeau,
Ai tăcut când stropi de sânge pe pământ uscat cădeau,
Ca să am eu azi putere, când necazul este greu,
Ca să port și eu un nume, cel de... fiu de Dumnezeu.

Cât de mare suferință, ai răbdat ca eu să fiu,
Un răscumpărat de Tine, dintr-un mijloc de pustiu,
Ca să fiu dus la izvoare, și din ele adăpat,
Cu puterea ce mă ține, eu în vale să nu cad.

Pentru mine-n urmă cerul, plin de slavă l-ai lăsat,
Pentru mine Tu verdictul, pe nedrept ai acceptat,
Ți-ai dat viața pentru viață, moartea Tu ai biruit,
Totul pentru-a mea salvare, ca să fiu eu mântuit.
Amin