Cu glasul stins de vremuri grele,
La Tine strig eu Domnul meu,
Căci grea e lupta ce-i venită,
În ea răcnește cel ce-i rău.

La Tine strig din strâmtorare,
Căci vreau în ajutor să-mi vii,
Și-n alergarea-mi către ceruri,
Vreau lângă mine să rămâi.

Zdrobit de vremuri ce-s venite,
Privesc spre Tine ne-ncetat,
Căci vreau să-ți întâlnesc privirea,
Din locul cel ce-i preaînalt.

Vreau să te văd a mea iubire,
Căci doar pe Tine te iubesc,
Nu obosesc privind spre ceruri,
Chiar și în nopți dacă privesc.

Cu glas încet te strig căci Doamne,
Puterea mea... ea m-a lăsat,
Să mă-ntăresc aș vrea în Tine,
Căci știu... de Tine nu-s uitat.

Vreau glasul Tău s-aud întruna,
Doar el mă poate ridica,
Blândețea lui îmi dă putere,
Mereu să pot înainta.

Lovit de valuri și furtună,
Te strig chiar de-s slăbănogit,
Tăria mea este la Tine,
De Tine pot fi întărit.

Să tac... nu pot, căci ea... tăcerea,
M-ar duce-n loc întunecat,
N-aș mai putea din el Isuse,
Să strig căci Doamne-aș fi secat.

Cu glas rănit de stropi de ploaie,
Eu Ție-ntruna-ți voi cânta,
Ca să mă stingă... niciodată,
Nu pot Isuse a lăsa.

Sub soare-ți cânt dar și sub stele,
Să mă auzi eu îmi doresc,
Cântarea pentru Împăratul,
Spre care-alerg... spre El privesc.
Amin