Te rog, Doamne să faci Tu o minune
Cu inima de gheață ce o port în piept acum,
Transform-o Tu, în carne și fă ca să mă doară,
De acei ce pier în beznă și o vorbă să le spun
Că ai murit pe cruce, în locul meu și al lor
Și ai suferit ocara în locul tuturor.
De aceea, Doamne sfinte, murit-ai Tu pe cruce
Și ai înviat apoi... ca să trăim și noi,
Te rog Doamne, dezleagă limba ce-i ferecată
Și ajută-mă să strig căci vei veni îndată,
Să știe tot poporul că ceasul nu-i departe,
El ticăie întruna și o clipă ne desparte
De marea Ta strigare pe nori când vei veni
Și vei striga pe nume pe morți și pe cei vii.
Te rog, Doamne, m-ajută să strig și să șoptesc
Căci clipa nu-i departe și tare îmi doresc
Ca calea îngustă fie plină de toți acei
Ce au fost pe lângă mine... să fiu și eu cu ei
Și împreună-n slavă noi imnuri să înălțăm
Și-n plină adorare întruna să cântăm.
Emilia Dinescu