Ningea afară cu fulgi mari,
Totul era feeric,
Lumina lunii strălucea,
Zăpada toată scârțâia
Când pasul meu înainta,
Omătul moale îl călca
Și pasu-n urmă rămânea
Ca un desen edenic.
Cu greu parcă înaintam,
Durerea era mare,
Dar eu atuncea nu simțeam
Decât ca o candoare
Fiindcă știam că va urma
Pe lume să te aduc
Și cu iubire așteptam
Să te nasc, al meu prunc.
Și cât în pântec te-am purtat
Întruna m-am rugat
Ca Dumnezeu să mi te dea
Să fi al meu băiat...~&,"&,"&,"&~. .
E iarnă iar, nu e zăpadă
Căci anii au trecut,
Dar eu mă rog ca prima dată,
Ca atunci când erai prunc,
Mă rog, mă voi ruga mereu
La bunul Dumnezeu
Căci mamele se roagă întruna
Și nu simt nici un greu.
Vei fi copil cât ai o mamă,
Chiar dacă ești major,
N-aș vrea să suferi, s-ai o rană
Căci rănile tale mă dor.
Știu c-am greșit și n-am fost bună,
Te rog ca să mă ierți,
Nu am știut să fac mai bine,
Te rog, chiar să mă cerți,
Știu c-am greșit, dar am greșit
Doar din iubire pură,
De la început eu te-am iubit,
Erai mică făptură
Da, te-am iubit și te-oi iubi
Cât voi fi pe pământ
Și voi lua a mea iubire
Cu mine în mormânt
Și atunci când Domnul va veni
Și eu voi învia,
Ne vom iubi în veșnicii
Căci eu sunt mama ta.
Emilia Dinescu