Oare tu ai sărbători...?
Autor: Alex Prodan  |  Album: Spre cer  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 17/04/2023
Oare tu ai sărbători în dreptul tău,
Tu ca popor a lui Dumnezeu!
Oare tu ai așa ceva,
În dreptul tău acuma.

Ce sărbători a poruncit Dumnezeu,
Ști tu ca popor al Său?
De în inima ta,
Sunt multe acuma.

Oare tu ai sărbători de sărbătorit,
Cum au avut cananiți și fereziți în trecut!
Ce sărbători ai tu ca popor a lui Dumnezeu,
De sărbătorești în jurul tău.

Oare Dumnezeu numai pentru unii a poruncit,
Caci nu au sărbători de sărbătorit,
Numai pentru unii e valabil Cuvântul lui Dumnezeu,
De poporul sărbătorește la greu.

Parcă Biblia spune așa:
Căci Domnul urăște praznicele acuma!
Nu vrea să păzim luni, ani și zile ca în vechime,
Căci prietenia cu lumea e cu El vrăjmașie.

Oare nu așa a spus Dumnezeu,
Sau numai pentru unii în poporul Său,
Porunca e valabilă numai de cât,
Pentru o parte din poporul mântuit.

Sau e valabilă pentru tot poporul Său,
Care spune căci cunoaște pe Dumnezeu!
Eu cred căci porunca este valabilă în dată,
Pentru tot poporul care îl așteaptă.

Și atuncea dacă este așa,
De ce avem noi sărbători păgâne acuma?
Oare Cuvântul nu spune așa:
Să nu iubim lumea nici lucrurile din ea.

Căci cine iubește lumea din jurul său,
Nu are în el dragostea lui Dumnezeu!
Nu scrie în Biblia ta așa ceva,
Sau tu ai altă Biblie acuma?

Tot așa scrie și în Biblia ta,
Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate modifica,
Și tu ca popor dacă lucrurile acestea ai citit,
De ce treci peste Cuvântul Celui iubit?

Și numai te trezești dintr-o dată,
Căci mai învie Hristos încă o dată!
Căci un an întreg e mort pe undeva,
Dar astăzi a înviat acuma.

Căci toată lumea sărbătorește astăzi degrabă,
Marea înviere a Sa din morți în dată,
Contează căci astăzi Hristos a înviat,
Restul anului treaba Lui să rămână îngropat.

Cu ouă roși și traditi,
Cu idolatrie dar mergem spre Rai cu sfinții!
Cu animale sacrificate,
Și mese cât mai pompoase.

Căci Hristos astăzi a înviat,
Restul anului treaba Lui rămână îngropat,
Astăzi sărbătorim ce lumea sărbătorește,
Cu ouă, mâncare, miel și pește.

Dacă pentru tine popor astăzi Hristos a înviat,
Și restul anului e mort îngropat!
Nu ești mai bun popor de legământ,
Ca păgâni care te-au distrus.

Dumnezeu clar a spus cândva,
Căci nu vrea sărbători păgâne acuma,
Dar dacă tu odată pe an îți amintești căci a înviat Fiul Său,
S-ar putea ca restul anului să fie mort în dreptul tău.

Dacă numai odată pe an îți amintești căci a înviat,
E vai de tine popor care aștepți pe Împărat!
Oare nu trebuie ca Hristos să fie degrabă,
Zilnic înviat în a ta viață?

Zilnic să fie viu Dumnezeu,
În inima și sufletul tău,
Asta cere Cel Preaînalt,
Nu sărbători păgâne odată pe an.

Scrie clar în Cuvântul Său,
Să nu iubești astfel de lucruri dragul meu!
Dumnezeu nu iubește ouă vopsite, miel copt sau altceva,
El iubește dreptatea acuma.

Și totuși popor de legământ,
Cum la idolatrie ai ajuns?
Nu ai spus tu cu gura ta,
În apa botezului căci toată viața îl vei urma?

Și uită-te la tine un pic,
Exact ca lumea te-ai împodobit!
Ce sărbători au păgâni în dreptul lor,
Ai și tu în cortul tău.

Dacă păgâni au făcut idolatrie dintr-un ou vopsit,
Și tu ca popor iubit l-ai dobândit,
Dacă păgâni un miel copt savurează odată pe an,
Și tu ca popor l-ai acceptat degrab'.

Ba mai mult până acolo ai ajuns,
La un Hristos înviat acuma!
Și peste câteva zile dragul meu,
Spui un... " Doamne ajută... " către vecinul tău.

Căci Hristos nu mai e viu acuma în dreptul tău,
A fost cu câteva zile în urmă în cortul meu,
Acuma cum să mai spun așa ceva,
Lasă până la anul când va învia din nou atuncea.

Și tu aștepți răpirea degrabă,
Ca popor să pleci acasă!
Mai întâi ca să aștepți așa ceva,
Pocăiește acuma.

Nu te mai lua după idolatrie în dreptul tău,
Tu ai Cuvântul lui Dumnezeu,
Părăsește păcatul din viața ta,
Pocăiește-te acuma.

Nu te încurca cu sărbători păgâne,
Cum au alți din lume!
Tu fi un popor sfânt pentru Domnul tău,
Nu idolatru ca păgâni mereu.

Și poate căci se va îndura de tine,
Și nu te va nimici cum ști bine,
Dar dacă continui asa,
Pierzarea e în dreptul tău acuma...

Amin

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 270
  • Export PDF: 275
Opțiuni