Poporul s-a unit în post și rugăciune
Și cere de la Tine cu lacrimi o minune,
Minunea convertirii cu zel și cu ardoare,
Bisericile-s goale și inima ne doare.
Noi am făcut clădirea din pietre și nisip,
A fost plină de oaspeți, dar mulți s-au risipit,
Ei au plecat în lume căci lumea i-a chemat
Și adevăruri multe se pare, le-au uitat.
Am construit altare ca jertfele să fie
Doar rugăciuni aduse cu laudă doar Ție,
Am construit se pare, apoi am adormit
Locașul este gol și sufletul răcit.
Am investit ca oameni, dar fără Tine, Doamne,
Bisericile-s goale, poporul Tău azi doarme,
Am terminat lucrarea, dar munca n-am sfârșit,
Biserica nu-i locul, ci omul pocăit.
Biserica e-n mine, biserica e-n noi
Căci noi suntem poporul ce poartă un război,
Satana nu câștigă, el este chiar înfrânt
De ne uităm la ceruri și credem cu avânt.
Luptăm în rugăciune și lupta nu-i pierdută,
Mai e puțin și ajungem cu toții la redută,
Isus va pune steagul chiar sus pe fortăreață
Atunci când va începe o nouă dimineață.
Să stăm în rugăciune, să ne păzim locașul,
Să adormim, se pare așteaptă el, vrăjmașul
Să stăm în priveghere și post cât se mai poate,
Să profităm cu toții de această libertate.
Biserica e totul, biserica e sfântă
Și nu va fi, știm bine, ea nu va fi înfrântă
Căci e la cârmă Domnul, El e al nostru Mire
Și va veni s-adune, nuntașii-n pregătire.
Ne-am adunat cu toții și ruga vom striga,
Prin rugăciuni și post trezim biserica
Chiar dacă lupta pare c-ar fi puțin în van,
Prin rugăciunea noastră învingem pe satan.
Ne-am dat cu toții mâna și stăm așa uniți,
De vom lupta cu toții nu vom mai fi înfrânți,
Suntem mănunchi se pare, suntem cu toții vii,
Avem în piept credința că ne vei mântui.
Ne-am adunat cu toții în rugă azi strigăm,
Avem un ceas de veghe și nu o să cedăm,
Strigăm la Tine, Tată, vrem să fim mântuiți,
Primește ruga noastră căci noi suntem uniți.
Suntem plini de credință și dragoste de Tine,
Trecutul nostru negru e șters acum de Tine,
Ne-ai pregătit o haină și Tu ne-o dai în dar,
Aducem ruga noastră, o punem pe altar.
Postim cu toții, Doamne și ruga ne asculți,
Curând va veni ziua ca să fugim în munți,
Azi este libertate și noi azi ne rugăm
Toți, ca frățietate, în rugă ne luptăm.
Vom câștiga războiul și nu vom fi înfrânți,
Ne-am adunat în rugă, suntem acum mai mulți,
Nu suntem sfinți, suntem cu toții păcătoși,
Dar harul Tău și jertfa Ta primit-am bucuroși.
Emilia Dinescu