În disperarea mea te strig,
Când toate luminițele se sting
Și drumul mi se pare atât de greu,
lar noaptea mă acoperă mereu.

Călătoresc pe greul drum
Și nu gasesc pe nimeni ca să-i spun.
Ce grea este a mea povară
Și cum cel rău a mai făcut o rană.

În urmă lacrimile-mi curg
Și se transformă în spini pe crang.
lar cel ce-mi caută salvarea
E oful ce răzbate valea.

Prin nenumăratele-mi suspine,
Observ un călător ce se apropie de mine
Imi sterge lacrima ce curge așa grabită,
lar întunericul il face zi intr-o clipită.

Nu înțeleg a lui splendoare,
Nici vocea lui cea iubitoare,
Nici mâna caldă de pe faţă
Şi nici privirea lui măreață.

Privindu-mi ochii ce plângeau,
Cum palmele cu lacrimi i le udam
El imi şopteşte că-mi va fi tovarășul cel bun
Și tată pe al vieții drum.