Pornesc, la pas, cu vântul de o mână,
Prin toamna parfumată, arămie;
Pe urma unei frunze ce îngână
Solfegiul trist, și simt miros de brumă
Și-un anotimp ce astăzi va să vie.

Pornesc la drum îngândurat, de parcă-
Îi sfârșitul lumii; lupta e pierdută!
Dar, văd pe mare, -'n-minunata barcă,
Pe Cel ce totul poate să întoarcă.
Din brațul Lui am scutul și-o redută!

Pornesc la drum cu barca și Luntrașul
Pe mări adânci și-ades învolburate;
Pe mantia de - albastru văd locașul
În care-mi voi zidi pe veci sălașul
Cu binecuvântări nemăsurate.