Constatare
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de dinescuemilia in 18/04/2023

Ne-am învățat să cerem când ne rugăm întruna,
Venim la crucea Ta cu cereri fel de fel,
Dar mă opresc din rugă și mă întreb acum
De e corect ce facem și ruga cum privim.
Avem dorințe multe, pe tavă le aducem
Și așteptăm cu teamă ca Tu să le împlinești,
Dar noi venim la Tine, dorința ne aduce,
Dorința de mai bine că noi suntem mișei.
În loc să fim noi robii, făcut-am rob din Tine
Cu egoismul nostru, of, nu ne-ar fi rușine,
Suntem demni de dispreț, dar nu o remarcăm,
Nu suntem nimic, Doamne, dar multe preferăm.
Venim doar cu dorințe, uităm a mulțumi
Că noi suntem în viață și că putem iubi.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 162
Opțiuni