Sunt vremuri destul de ciudate:
Necazul, strâmtorarea la uşă bate.
Copiii Tăi, Doamne, nu se mai adună,
Un virus a trimis vânt şi furtună.

Un virus lumea întreaga a zguduit,
Totul este de Dumnezeu îngăduit
Pe cei adormiţi să-i trezească,
Pe păcătoşi să-i mântuiască.

La fel ca peste Israel odinioară,
Domnul necazuri îngăduie să apară
Să nu ne împotrivim ca ei şi noi,
Să nu fim duşi în robie apoi.

Ca Iuda noi să nu ne împotrivim
Să nu ajungem în Babilon să slujim,
Să ne întoarcem de la faptele rele,
Să ne mărturisim şi noi păcatele grele.

Pe Bal să-l dăm pentru totdeauna afară,
Să dărâmăm toţi idolii dintre noi iară,
Să-I dăm Lui Isus orice povară,
Vrea să ne întoarcem la El iară.

Să nu mai avem inima împărţită,
S-o avem Lui în totul dăruită.
Să-L punem pe primul loc mereu,
Desfătarea noastră să fie Dumnezeu.

Prea mult de-a pocăiţii ne-am jucat
Și pe Dumnezeu mult L-am neglijat.
Am neglijat părtăşia cea sfântă,
Grijile cele lumeşti ne frământă.

Ca cei din Laodiceea ne-am rătăcit,
Libertatea, binecuvântarea am nesocotit
Timpul nostru cel primit de sus
Nu L-am pus în slujba Domnului Isus

Lumea inima noastră ne-a furat,
De fire cel mai mult ne-am ocupat.
Timpul l-am investit fără folos,
Am uitat de legământul cu Hristos.