E secolul vitezei, suntem tare grăbiți,
Vrem să obținem multe, suntem nesocotiți,
Ne-am construit palate imense fiecare
Cu încăperi frumoase, dar din păcate goale.
Ne-am izolat de ai noștri părinți că sunt bătrâni,
Ne strică de prin lucruri, ei au ajuns senili,
Mai bine să stăm singuri, gândim că-s fericiți
Acei ce au de toate și nu mai au părinți.

E secolul vitezei, suntem tare grăbiți,
Vrem să ne facem case, să fim bine văzuți
S-avem bolizi în curte, așa-i moda la noi
Ce dacă stăm prin lume, copii nu-s cu noi,
Așa e timpul frate, așa cu toții fac,
Pleacă-n străinătate, să vină mai bogat.
Și uite cum trec anii, copii singuri cresc
Și dacă nu sunt banii ei nu se mai iubesc.

E secolul vitezei, suntem tare grăbiți
Să facem cât mai multe ca să fim fericiți,
Credem că fericirea e o bucurie care
Stă în acareturi și în avere mare,
Dar fericirea asta a noastră-i efemeră
Căci bogăția toată e numai o himeră,
Degeaba ai palate, mașini de lux în curte,
Dar nu mai ai pe nimeni la tine să se uite.

E secolul vitezei, suntem tare grăbiți,
În graba asta mare nu suntem fericiți
Căci am uitat Cuvântul și ce e sfânt e șters,
Nimic nu-i de valoare decât ce-i interes.
Avem suflete goale căci banii nu încălzesc,
Privim în depărtare, am tot ce îmi doresc,
Sunt gol pe dinăuntru, nu pot să mai iubesc.

E secolul vitezei, suntem străini și goi,
Ne-am afundat în tină, suntem plini de noroi,
Sperăm să găsim totul în planuri omenești
Și pierdem adevărul, suntem tot mai firești
Căci secolul vitezei distrus-a tot ce-i bun,
Ce au învățat strămoșii s-a transformat în scrum
Am devenit roboți, în loc de inimi gheață,
Oare ne mai trezim ca să trăim o viață?
Emilia Dinescu