Fiul pierdut
Autor: Elisabeta Someiu  |  Album: Din Cartea Vieții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de elisabetasomeiu1971 in 21/04/2023
Asa ne învață Mesia
Cum să vedem Împărăția,
Era cândva un om bogat
Si Dumnezeu doi fii i-a dat

Dar, într-o zi fiul mezin
Crezând că viața-i este chin
I-a spus la tatăl său, îndată
Averea ca să le-o împartă

El a plecat pe drumul său
Condus de sfatul celui rău
Făcându-si cum a vrut plăcerea
Pierzând asfel toată averea

El roscove ar fi mâncat
Dar nimeni nu i le-ar fi dat
Din cocină să se hrănească
Căci trebuia întai ca să muncească

De al său tată nu stia nimic
De-amăraciunea lui si-a amintit
Si de la el nu mai avea de stire
S-a scuturat si si-a venit în fire

Era slăbit si zdrențăros
Dar luase drumul la întors
O, cât belsug era la al meu tată
Când eram fiu în a lui casă

Dar îi voi spune clar si ispășit
Mă iartă tată c-am greșit
Si cerul s-a uitat la mine
Si-a plâns în lacrimi pentru tine

Mă iartă tată si mă lasă
Să fiu argat în a ta casă
Un colț de pâine ca să-mi dai
Si slugă credincioasă o să ai

El nu stia că tatăl sta în poartă
Mijindu-si ochii-n zare, îl asteaptă
Că-i pregătită haină si vițel
Doar asteptând să vină el

Văzu pe cineva venind pe cale
Din poartă, înainte-i sare
Cu lacrimi ce-i ardea-n obraz
Cu dragoste căzându-i pe grumaz

Aduceți haina si inelul
Chemati vecinii, si tăiați vițelul
Si să ne-veselim cu toți pe dat
Că ai fost mort si-ai înviat

Pierdut ai fost si te-am găsit
‭O, nu ști cât am suferit
Să vină toți, din zare-n zare
La bucuria mea cea mare

La ceasul cinei, pe la asfințit
Si fratele mai mare a venit
Găsi în casa zarva mare
si vru pe loc să ceară socotela

Pe tatăl său l-a iscodit
Am auzit că fiul ți-a venit
Că faci o cinste mare pentru el‎‍
Iar mie nu mi-ai dat un miel

Dar toate sunt aici doar si sti bine
Ca nu am mai ținut nimic și pentru mine
A tale-s toate, si nu te-am întrebat
Dar pe mezin primit-am ca si înviat. ‪
Amin!
Acesata poezie a fost scrisa sub darul Duhului Sfant a Lui Dumnezeu. Ea face parte din cartea care mi-a dat-o Domnul pentru copilasi, si se numeste" Evanghelia copiilor". Fiti mult binecuvantati


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 571
  • Export PDF: 1
Opțiuni