Mai luptă creștine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 22/04/2023
Mai luptă creștine pe cale căci iată, e ultima vreme trăită acum,
Mai luptă, mai rabdă fii treaz totdeauna, se-arată un capăt... el este de drum.

Azi soarele-apune, e grea-naintarea, dar tu niciodată în loc să nu stai,
Cu tine e Domnul, îți dă El putere, El ție-ți vorbește acum prin viu grai.

Mai luptă căci este o luptă ce-i bună, chiar dacă e plânsul de jale adânc,
Sub lacrimi amare zâmbește creștine, pe buze sa ai totdeauna un cânt.

Să nu te oprească vre-o veste-auzită, căci veștile rele vestite au fost,
Tu mergi înainte spre Cel care ție, ți-a dat mântuire și-n viață un rost.

Mai luptă sub raze fierbinți ce-s de soare, vei fi răcorit din al vieții izvor,
Coboară la ape când arșița-i mare, adapăte-ndată și iar urcă-n zbor.

Atunci când răsare și luna pe ceruri, când stelele parcă mereu îți vorbesc,
Sub ele creștine să lupți chiar de umbre, coboară în noapte sau șoapte șoptesc.

Mai luptă creștine căci iată se-aude cum bate la ușă azi El ne-ncetat,
Se-aud chiar și pașii, grăbiți să aducă, o zi minunată ce tu-ai așteptat.

Prin negura vremii și-a ei tulburare, tu fii luptător și mereu curajos,
În ea biruință-ți va da-ntotdeauna, Acel ce pe cruce a fost glorios.

Mai luptă căci arme divine odată, când El suferea pe calvar ai primit,
Să nu ai vre-o teamă cu Domnul în față, nu poți fi vre-o dată cu El biruit.

Cu El vei ajunge în zările-albastre, cu El luptă grea ea ușoară va fi,
Căci Domnu-i puterea, ce este în tine, prin El lupta grea vei putea birui.

Mai luptă pe cale, să n-ai îndoială, la cârmă e-n toate al tău Împărat,
Pe câmpul de luptă vre-o dată creștine, tu singur n-ai fost căci El nu te-a lăsat.

Rămâi în picioare, ai fost tu pe stâncă, zidit de o mână mereu ce-a luptat,
Și astăzi mai luptă căci vrea El creștine, la capăt de viață să fii tu salvat.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 301
Opțiuni