Cu ochii pe fereastră să văd când vine tata,
Eram copii micuți, îl așteptam și gata
Căci el lucra departe, venea la săptămână,
Ne aducea de toate, avea inimă bună.

Venea încărcat tăticul, vecinii îl așteptau,
Îl vedeau de departe, pe bancă se așezau,
Erau copii mulțime, afară se jucau,
Dar când vedeau pe tata chiar toți se bucurau.

Era plin de iubire, cu traista îndesată,
Era plină de dulciuri, dădea la lumea toată,
Se bucurau copii, ne bucuram și noi,
Nu știam strâmtorarea, nu cunoșteam nevoi.

L-ați cunoscut pe tata? ! ... Nu, el n-a fost un sfânt,
Greșit-a și el multe, ca toți pe acest pământ,
Dar stau privesc la cruce, el este în mormânt,
Trăiesc din amintiri, și-l văd, venind râzând.

Iarna era lungă și el era plecat,
Când ajungea acasă cu daruri încărcat,
Spunea că el pe moșul pe stradă l-a întâlnit,
Ne cumpăra cadouri și îl vedeam zâmbind.

Vreau să păstrez în minte tot ce a fost frumos,
Vreau să îl știu pe tata cum era bucuros,
Chiar dacă știm cu toții, pe lume a și greșit,
Noi l-am avut pe tata și știm că ne-a iubit.

Mormântul este rece, din poză ne privește
Căci doarme de mult tata, azi șapte ani petrece,
Doamne, ce a trecut timpul, mai ieri parcă a plecat
Căci boala, suferința prea greu l-au încercat.

Aș vrea să ne amintim cu toții acum de tata,
Să ne amintim frumos, să lăcrimăm și gata,
Nu are rost să plângem ci doar să regretăm
Căci nu mai este tata, noi nu îl mai strigăm.
Emilia Dinescu