Ce bine este-atunci când frații,
Cu foc aprins ei se iubesc,
Când într-un Duh de rugăciune,
La părtășie se unesc.

Ce bine este în cântarea,
Cântată ce-i prin Duhul sfânt,
Deschide cerul să coboare,
Fiorul Domnului... cel blând.

Ce minunat este cuvântul,
E dulce și vindecător,
Care coboară de sub tronul,
Al Domnului... ca un izvor.

Aduce mângâieri divine,
El poate rănile lega,
El poate lanțurile morții,
Doar într-o clip-a dezlega.

Ce minunat este sub soare,
Sub razele ce-s aurii,
Ce sapă un izvor de apă,
În seceta ce-i în pustii.

Izvoarele care nu seacă,
Căci bucuriile cerești,
Nu sunt vre-o dată trecătoare,
Cum sunt acele pământești.

Ce bine este când din ceruri,
Coboară harul minunat,
El este-o binecuvântare,
Ridică tot ce-i dărâmat.

El întărește ce pe cale,
În lupte a slăbănogit,
Căci harul este-acea putere,
Cândva ce moarte-a biruit.

Ce bine este lângă Domnul,
Cu El... vre-o teamă nu va fi,
Prezența Lui alungă teama,
Și orice-n față va veni.

Căci este El acea putere,
Ce alta nu poate a fi,
Numai cu El e-atât de bine,
Ne-nviorează zi de zi.
Amin