Mi-e plină inima de-un dor, de Țara-ndepartată,
Mi-e dor de florile ce-s vii, și de iubitul Tată,
Mi-e dor de clipele când eu, voi sta cu El la masă,
Ah cât îmi este azi de dor, ca să mă-ntorc acasă.

Mi-e dor de Patria de sus, cea fără de durere,
Mi-e dor de gustul neschimbat, ce este-n ea... de miere,
Mi-e dor de cânt fără sfârșit cu îngeri împreună,
De mâna care îmi va da, acolo o cunună.

Mi-e dor de cerul doar senin, fără apus de soare,
Aș vreau să stau cu Domnul meu, acolo la izvoare,
Să stăm de vorbă mi-aș dori, o-ntreagă veșnicie,
Căci sus în cer... în veșnicii, e numai bucurie.

Mi-e dor de străzile-aurii, vreau să pășesc pe ele,
Să uit durerile ce-au fost, aici atât de grele,
Să uit de vremea ce-am trăit, cea plină de-ncercare,
Vreau ca să fiu, la brațul Său, cel plin de îndurare.

Mi-e dor să-i întâlnesc pe cei, plecați în veșnicie,
Acolo unde astăzi sunt, ei plini de veselie,
Să fim nedespărțiți aș vrea, la masa-nbelșugată,
Cu ei să stau eu mult doresc, și cu al nostru Tată.

Mi-e plină inima de dor, în ea mereu se zbate,
De tot ce-i dincolo de nori, unde nu este moarte,
Mi-e dor și-aștept cu dor aprins, o zi de sărbătoare,
Din ceru-nalt de min' dorit, pe-un nor când va apare.
Amin