Lauda cuiva pe față
Jumătate e ocară.
Lauda, pe cel cu merit,
Îl face nedumerit.
Nu-l încântă, ci-o să-l doară,
Nu-l ajută, ci-i povară.

Iar pe-acela fără merit,
Lauda nemeritată
Îl denigrează-ntre semeni,
Nu-l înalță pentru nimeni,
Ci-l coboară înc-o dată,
Slăbiciunea i-o arată.

Surdul caută la buze,
Prostul caută lăudare
Și se vrea un model.
Fiecare-arată astfel:
Nu ce are, ci ce n-are,
Ce-i lipsește lui mai tare.

Nu te-ntinde cât n-ai țol!
Sigur ai să te răcești,
Că-ți rămâne ceva gol
Și-ai s-arăți apoi ridicol.
Nu spune ce nu ești,
Că nu crești, ci te micești.

Răpănoșilor le place
Să tot fie scărpinați,
Chiar de le va dăuna.
Trufașilor totdeauna,
Să tot fie lăudați.
Sunt de diavolul mânați.

Dar trufia, ca și râia,
Este-o boală care cere
Leac s-o usture, să treacă,
Să nu fie-așa buiacă,
Nu unsoare de plăcere.
Abia se-nmoaie cu durere.

Meșterul cel rău nu-și află
Niciodată scule bune
Și mai bun n-o să devină.
Îngâmfatul a lui vină
Niciodată nu și-o spune,
Numai la minciuni compune.

Nu te lăuda tu astăzi
Dacă ești avut și sus,
Mulți au fost așa odată
Dar au ajuns la judecată
Și-ntr-o clipă toți s-au dus,
Au dat vama și-acum nu-s.

Poți fi mare azi, dar mâine
Nu mai știi ce-o să pățești
Și tu ești tot om nu munte,
Nu stăpânul, fii cuminte,
Bine-ar fi să te smerești,
Să-ncepi să te pocăiești.
Amin.
(Duminică, 14 februarie 2021)