Betesda

Odată, când mergea Isus
Pe lâng-acea scăldătoare
Cu-apa cea vindecătoare,
Ce se-afla, puţin mai sus
De Templul de închinare...

Betesda, cum era numită
Un loc al milei şi-ndurării,
Prin problematica salvării,
O inimă,-a văzut mâhnită
Aşteptând ziua vindecării.

De cel bolnav, S-apropiat
Isus cu glasu-I mângâios
În stilul Său cald şi duios,
Unde zăcea, şi la-ntrebat:
-Vrei să te faci tu sănătos?

-N-are cine, când aş vrea
Să mă bage-n scăldătoare,
Că vin mulţi în grabă mare
Şi se-aruncă-n faţa mea -
Când apa este-n mişcare.

-Scoală-te, ridică-ţi patul,
Şi-acum umblă pe picioare,
Căci fiind zi de sărbătoare
Lucruri bune-ţi dă Sabatul!
Ţi-a dat har prin vindecare!

Şi-n picioare, drept în sus,
S-a sculat... din al său pat
Tot lăudând cu glas curat,
Fără-a cunoaşte, că-I Isus
Cel ce pe loc, l-a vindecat.

-Nu-ţi e permis ca în Sabat
Tu să-ţi ridici, patul de jos!
Vorbind l-adresa lui Hristos,
Ziceau Iudeii, şi-a-ntrebat:
-Prin cine eşti tu sănătos?

Însă deloc, nu se gândea
L-Acel străin necunoscut,
Ce-l vindecase-n mod tăcut
Care-i zisese: Poţi umbla!
Căci se făcuse... nevăzut.

În Templu cand l-a-ntâlnit
Isus I-a zis: Ai grijă acum,
Dacă faci foc, va porni fum
Eşti sănătos, şi eşti fericit,
Şi iată poţi umbla pe drum,

Să fii prudent, să te păzeşti,
Căci harul inima ţi-o umple!
Şi stări de bine, vor irumpe,
Vezi, să nu mai păcătuieşti,
Ca mai rău să nu se-ntâmple!

Flavius Laurian Duverna
27 noiembrie 2007