Să-mi dai puteri în orice vreme,
Să pot eu Doamne a-ți cânta,
Nu vreau vre-o dat să se oprească,
O laudă din gura mea.
Pe buze vreau să-mi stea iubirea,
Ca-n orice vreme s-o vestesc,
Să știe vreau întreaga lume,
Cât eu pe Tine te iubesc.
Să-mi dai lumină-n toi de noapte,
Să nu mă pierd în amăgiri,
Să urc în ea doresc spre Tine,
Pe aripile de iubiri.
Să nu-mi cobor privirea Doamne,
Spre golul de pe-acest pământ,
Eu vreau ca să privesc întruna,
Doar înspre locul cel ce-i sfânt.
Să-mi dai din pacea Ta divină,
În încercarea cea mai grea,
În ea să-mi clatin pasul Doamne,
Eu nici-o clipă nu aș vrea.
Ca să rămân doar în picioare,
Pe stânca care m-ai zidit,
În vremea luptelor când Doamne,
O clipă nu m-ai părăsit.
Să-mi dai nădejde și speranță,
Să pot s-aștept venirea Ta,
Să-mi dai credința ce e vie,
Căci n-aș putea fără de ea.
De mână să mă ții Isuse,
Ca să nu cad când mi-este greu,
Căci eu nădăjduiesc în tine,
Doar tu-mi ești Doamne... Dumnezeu.
Amin