Mi-e-așa de dor de Tine Doamne, la pieptul Tău să fiu aș vrea,
Acolo unde eu durerea, ce-am cunoscut-o... voi uita.

Mi-e dor de razele senine, vre-o dată ce n-or asfinți,
Cât mi-e de dor de ziua-n care, pe Tine eu te-oi întâlni.

Mi-e dor să plâng de fericire, să nu mai beau paharul plin,
Să fiu departe mi-e dorința, de tot ce-aduce un suspin.

Să stăm de vorbă împreună, pe-un mal de apă-n locul sfânt,
În timpu-n veci de primăvară, în adieri calde de vânt.

Mi-e-așa de dor de Tine Doamne, de străzile ce-s aurii,
Vreau să rămână-n urmă totul, să fiu în clipa-n care vii.

Să mă înalț în bucuria, și dragostea care va fi,
Fără de margini sus în Țara, în care-n veci voi locui.

Mi-e dor s-aud o voce care, doar mângâiere mi-a adus,
Atunci când de dureri și jale, eram în viață eu răpus.

Și de privirea cea duioasă, mi-e dor s-o văd neâncetat,
Sub ea găsesc mereu odihnă, și tot ce este minunat.

Mi-e-așa de dor de Tine Doamne, îmi arde-un foc în piept mereu,
Și inima tot numai Ție, îți spune azi... Iubitul meu.

De Tine mi-este alipită, privirea Dumnezeu ceresc,
S-alerg spre zări îndepărtate, o clipă eu nu obosesc.

Și nu ma satur niciodată, să duc un dor de veșnicii,
Tăcut aștept la poala crucii, o zi în care o să vii.

De ea mi-e dor și-a Ta venire, mi-e dor să fiu mireasa Ta,
La brațul Tău o veșnicie, să fiu... e tot ce pot a vrea.
Amin