Psalmul 137

Pe malurile triste din cetate
La râul ce trecea prin Babilon
Ședeam plângând cu inimi sfâșiate
Când ne-aduceam aminte de Sion

În sălciile-nalte și stufoase
Ce prin țuinutu-acela le-am aflat
A noastre harpe scumpe și duioase,
Dezamăgiți, cu toți le-am atârnat

Acolo am trăit o tragedie
Căci ne cereau cântări biruitorii
Și ne cereau s-aducem bucurie
Zicându-ne astfel asupritorii:

”Cântați-ne cântările-ndrăgite
Ale Sionului, Cântați-ne din plin!”
”Cum să cântăm cântările slăvite
A Domnului, pe un pământ străin?”

”Dacă te voi uita Ierusalime,
Oraș ce-mi amintește bucuria
Și Templul Sfânt și clipele sublime,
Să-și uite drepta mea destoinicia”

”În cerul gurii limba-mi se lipească
De-ar fi să nu-mi aduc de tine-aminte
Ierusalim, cetate-mpărătească
Și culmea bucuriei mele sfinte”

Adu-ți aminte Doamne de rostirea
Făcută de-a Edomului copii. .
În ziua când veni nenorocirea
Ziceau: ”să fie ras din temelii!”

Ah, fiică-a Babilonilui semeață,
Sortită pustiirii ai căzut. .
Ferice-acel ce-ți va întoarce-n față
Întregul rău pe care l-ai făcut

Ferice-acel ce-o să-ți apuce pruncii
Și pentru noi dreptatea va-mplini
Atunci, când folosind puterea stâncii
Plătindu-ți ce-ai făcut, îi va zdrobi

05/08/2023 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona