De-atâta mai și-atâta curcubeu,
Vibrând pe portativul de culoare
Cu vii corole îmbibate-n soare,
Se face coșul frumuseții greu.

Pământul pare un covor imens
Țesut cu măiestrie de prigorii,
Când roua-și prinde în mărgele zorii,
Și florile par să dea vieții sens.

În tremur de petale policrom,
Ce definește însăși gingășia,
Adie fluturii și poezia
Purtând al primăverilor simptom.

De înflorire sunt pătruns și eu
Și-mi înflorește-n suflet închinarea
Când, Doamne, Îți privesc uimit lucrarea
Și-apoi exclam: Ce mare-i Dumnezeu!

E minunat, dar totuși... prea puțin,
Căci pe cortină desenăm morminte;
Dar dă-ne, Doamne, idealuri sfinte,
Ca-n veșnicia Ta să înflorim!

Simion Felix Marțian
Siegen, 8 mai 2023