Puterea Gândului:
Autor: Doru Satmarean  |  Album: Poezii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Doru.6 in 17/05/2023
Ce are omul în gând atât e de fapt în a sa perspectivă
Dacă are o gândirea negativă e ca un vapor în derivă.
Din puterea gândului se naște puterea cuvântului.
Dar cuvântul, nu întotdeauna reflectă expresia Gândului.

Sunt mulți oameni care ușor se pot preface
Una gândesc, alta vorbesc și alta pot face
Ăști sunt oameni fără credință-n Dumnezeu
A gândi rău și a vorbi de rău, nu le este greu.

Nu întotdeauna trebuie să exprim, să vorbești
Tot ce în minte, cu înțelepciune sau nu gândești
Vorbele trebuie bine rumegate și-apoi rostite
Inainte de a fi din gură exprimate, sunt în minte.


De multe ori chiar dacă gândul este frumos
Nu are efect dacă e spus prin vorbe de prisos.
Putem noi oameni, gândurile să controlăm?
Desigur, când nu pe toate le verbalizăm.

Gânduri prin minte ne trec nespus de multe
Dar nu toate trebuie de oamenii din jur știute.
Avem gânduri bune, trebuie vorbite și materializate
Dar ne trec prin minte și gânduri rele ce trebuie uitate

Ne vin gânduri pe care nu trebuie să le lăsam
Să-și facă-n minte cuib, și-n ele să persistăm
Ele se stabilesc acolo și nu mai pleacă, se depun
Dacă au găsit o minte, fără discernământ bun.

Să avem gândurile pe care le-a avut Isus
Acelea de-a fi mereu un om smerit și supus
Gânduri sfinte, de pace, de bucurie și nădejde

Și gândul rău să-l anihilăm de în minte se Ivești.

Oamenii care gândesc cu răutate și ușor
Vor culege cândva din plin rodul gândurilor

Avem gânduri decisive, pentru viață aici sub soare
Care pot să ne înalțe sau care pot să ne doboare.

Dacă vom spune în mintea noastră mereu
Că doar gândind, nu facem nimănui nici un rău
Dar Domnul ne îndeamnă prin cuvânt mereu
Să nu gândești rău împotriva aproapelui tău.

Că orice faptă, în gând se naște mai întâi
Căci la nivelul minți se dă lupta de căpătâi.
Și dacă nu veghem asupra gândului de la început

La urmă vom spune: vai Doamne ce-am făcut.

Domnul nu așteaptă până fapta ai înfăptuit

Ca să afle ce-ai gândit și-n minte ai plănuit

El cunoaște gândul, de când în minte sa ivit
Înainte ca fapta premeditată să o fi săvârșit.

De aceea când vine gândul rău și întinat
Și diavolul prin gând ne îndeamnă la păcat
Să ne rugăm Domnului, cu credință neîncetat
Ca să putem înlătura din gând ce e de înlăturat.

Gândurile, să le facem roabe ascultări de Hristos
Mintea, neobosit născocește, ce-i urât și fără folos

Să nu lăsăm gândurile să ne priveze de acel viitor
Ce Domnul l-a pregătit, pentru al Său popor.

Ceea ce gândim și ce vorbim, arată ce suntem
Prin gânduri, vorbe și fapte ne personalizăm.
Ne arătăm caracterul, bun sau rău, pe care-l avem
Dacă suntem încă, omul vechi sau născuți din Dumnezeu.

Dacă n-ai gânduri bune, degeaba te rogi nu vei fi ascultat
Nu te lăsa de puterea gândurilor rele posedat
Păzește-ți inima mai mult ca orice, nu sta cu răul la sfat
Căci în ea sunt izvoarele vieți și gândul măreț
Din ea ies gândurile bune cât și cele ce ne aduc dispreț.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 197
Opțiuni