Siguranța vieții
Autor: Doru Satmarean  |  Album: Poezii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Doru.6 in 17/05/2023
Pe lume nu există nicăieri siguranță
Și oamenii trăiesc din speranță-n speranță
Mulți obișnuiesc să spună: asta-i viața, așa-i în viață
Trăind și oftând mai spun: dacă n-ar fi speranță?

Lumea nu ar putea în depresii să trăiască.
Așa e în lume totul: probabil, instabil și nesiguranță
Dar pentru creștin e credință-n Domnul nu speranță!
Speranța nu ne garantează împlinire, ceva palpabil

Din contra, încrezându-ne-n ea trăim nesigur, deplorabil.
Creștinul care-și predă viața în mâna Domnului
Nu-i dezamăgit de ceea ce se-întâmplă-n viața lui
Speranța nu trebuie cu credința-n Domnul confundată

Cum nu trebuie nebunia cu înțelepciunea asemănată.
Siguranța vieții nu stă-n bani și bogăție
Boala și necazul nu te-întreabă de ai avuție
Asigurări oricât de scumpe și valoroase ai avea

Te pot despăgubi cu ceva, dar nu te pot salva.
Pentru siguranța vieții nimic nu putem plănui
Dar ne putem încrede-n Domnul și-n paza lui
Să ne predăm viața-n mâna Lui venind la credință
Și vom cunoaște că Lui totul îi e cu putință.

A-ți pune încrederea-n alte lucruri sau persoane
E nebunie, căci nimeni nu știe ce în viitor vine
Numai Dumnezeu cunoaște ce va fi în viitor
Ce va îngădui peste lume și a ei locuitori.

Dacă-n El n-avem a vieții siguranță pe pământ
Atunci nu putem avea în nimeni și nimic nicicând
Oamenii cu toții își doresc și caută siguranță
Dar nu în adevăr cu credință, ci trăind în nonșalanță.

Prietenii, relații nu pot să ne dea deplină siguranță
Deoarece și ei sunt vulnerabili și cu limitată putință
Relații poți să ai cu oricine, oricât ar fi de mare
Și te vor ajuta doar atât câtă putere omul are.

Sunt pe lume necazuri în care omul nu poate s-ajute
Chiar dacă are putere și posibilități materiale nelimitate
Banii și bogăția nu mai ajută nici funcțiile cele mai mari
Doar Dumnezeu poate să lucreze peste a omului limitări.

Omenirea nu cunoaște viitorul, e o taină pentru ea
Numai Domnul îl cunoaște căci este plănuirea Sa.
Domnul e arhitectul viitorului și El are consensul
Noi nu-l cunoaștem și nu-i înțelegem mersul.

Viitorul e tainic și omului neprevăzător
Tot ce se-întâmplă în lume e surprinzător
Omul face planuri, dar împlinirea la ce a plănuit
Depinde de Domnul și voia Lui, omului e tăinuit.

Nicăieri în lume nu-i siguranță pe pământ
N-ai unde te ascunde de necaz, sau de Cel Sfânt
Perenitatea timpului și ce Domnul în Sine a planificat
Legile naturi sau umane, în lume așa sau desfășurat.

Totul funcționează după cum la început le-a stabilit
Nu e nicio abatere în universul de el construit
Și-atunci unde-i a vieții siguranță și cine o poate da?
Decât Creatorul vieții, numai El o poate asigura.

Dacă te întrebi cumva: unde-i El când sunt necazuri
Întreabă-te întâi unde ești tu, față de El în acele cazuri?
Care-i relația ta cu Domnul în viața ce trăiești?
Ai cunoștință de El sau te interesează să-l Cunoști?

Când întrebi unde-i îi recunoști puterea, suveranitatea
Atunci trebuie să gândești dacă lucrează cu dreptatea
Dragul meu, păcatul e cauza la tot ce rău se petrece
Domnul pedepsește păcatul, de El nu va trece.

Dacă încă în păcat te complaci și te simți bine
Gândește-te în todeauna când nenorocirea vine
Că s-ar putea să fii în ea, să treci din viață
Și unde-i siguranța ta, speranța nu mai există.

Viața-i doar un capitol scurt, 100 de anii de-ar avea
Dar este un timp dăruit de pregătire pentru viitoarea
Unde o vei petrece? E lungă, nedefinită, ți-ai pus întrebarea?
Sau nu crezi în ea, crezi că aici e totul, aici îi e terminarea.

Nu, nu aici e totul, aici e doar o parte din existență
Aici viața e scurtă, dincolo are veșnica-i persistență
Unii s-ar bucura, aici să fie totul, aici să se termine
Să scape de judecata și pedeapsa care vine.

Siguranța este relativă ca orice pe pământ
Experiența vârstei înaintate are acest discernământ
Dacă vrei să te simți în siguranță peste tot, oriunde
Încrede-te în Domnul, în a Lui mână te va ascunde.

Nu te-înșela singur, ia Biblia și cercetează
In ea scrie căci după cea de-aici, una veșnică urmează
De pe pământ trebuie viața veșnică asigurată
Că aici ne e dat să trăim numai o singură dată.

Speranța poate fi spulberată, siguranța dezechilibrată
Dar credința-n Domnul nu, de necazuri spulberată
Credința-n Domnul dă siguranța vieții veșnice
Nu speranța-n în neprevăzut sau în ghiciri diabolice.

Dacă nu ai siguranța vieții pentru veșnicie
Încrede-te-n El, înrolează-te în a Domnului ucenicie
Căci vei trăi cu această siguranță în a vieții constanță.
Și nu te vei teme de ceea ce va fi după a morții instanță.

Îngrijește-te personal de a veșniciei siguranță
Căutând să te păstrezi în a Domnului prezență
Căci nimic și nimeni n-o poate face în locul tău
Decât tu! prin relația ce trebui s-o ai cu Dumnezeu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 241
Opțiuni