RECUNOŞTINŢĂ

Din inimă Ţi-aduc recunoştinţă
O, sfinte Tată că mă ocroteşti
Tu-mi înviorezi a mea fiinţă
Ce bun, ce drept, ce mare eşti!

Atunci când auzitu-Ţi-am chemarea
Eram în gheara cruntei disperări
Am ezitat; n-am înţeles lucrarea
Ce-aduce-n viaţă binecuvântări...

Lucifer voia să mă mai ţină
În bezna din neantu-ngrozitor,
Să-mi dea amestecul otrăvitor,
Tot suflul meu să îl obţină.

Dar vorba-Ţi dulce m-a convins
Să părăsesc nelegiuirea
Şi-ndată m-am lăsat învins
Şi-am început, apoi, slujirea.

Ce perspectivă s-a deschis
De când mi-ai luminat cărarea!
Văd străluciri din Paradis
Şi văd ce sfântă Ţi-e lucrarea.

Mi-ai dat atunci un ideal,
Mi-ai dat elan, destoinicie
M-ai învăţat ce-i vrednicie,
Ce-i fantezie, ce-i real.

Trecut-au anii – dar cu Tine
Viaţa-i Cer, jugu-i uşor
Îţi mulţumesc cum se cuvine
Că eşti al meu Ocrotitor.

Nutresc acuma sentimente
Ce nasc în mine stări cereşti
Când vin atacuri virulente
Ştiu bine: nu mă părăseşti.

De-aceea m-am legat de Tine,
De-aceea merg oriunde mergi:
Prezenţa Ta mă întreţine
Când sunt în lanţuri mă dezlegi.

Şi de-azi încolo vreau trăirea
S-o luminezi cu-al Tău Cuvânt
Doar El îmi dă neprihănirea
Şi-nsufleţeşte al meu cânt.

De-ar fi să mai trăiesc odată
În lumea asta de-ncercări
Alege-aş tot calea curată
Că-mi dă atâtea desfătări!

5 Decembrie, 2007