Binecuvântări, râu curg peste mine
Cât n-aș fi îndrăznit să-Ți cer Stăpâne;
Ai ridicat zăgazurile Tale
Să mă inunzi în milă și îndurare.

Viu, veșnic Dumnezeu, Stăpân minunat
Nespus de mult m-ai binecuvântat,
De la respirații, la comori de Sus,
Și de la răsărit, până la apus.

De binecuvântare mi-e viața plină
Ca în ochi pe ram, muguri de lumină.
Din mâna Ta, Doamne, doar din mâna Ta
Le primesc și veșnic Te voi lăuda.

Nu merit, știu, însă Iubirea poate
S-arunce-n mare munții de păcate,
Să mă nască ea a două oară
Pe-un vârf de munte, ca o floare rară...

De-atunci, puternic brațul Tău mă ține,
Și mă păzești când leopardul vine;
Respir ozonul de după ploi de Har,
Cu nădejdea Vieții fără de hotar.

Acum, când apusul mă-îmbracă-n festin,
În rugi tămâiate Ție mă închin.
O, câtă splendoare când treci cu Isus,
Orizont în flăcări spre Țara de Sus!