Pe sunet de vioară, îmi zboară-ntruna visul,
El trece și de stele, și dincolo de nori,
S-ajung eu vreau la brațul, Acelui ce-mi aduce,
Spre mine când privește, al dragostei fiori.

De apele întinse mereu cu biruință,
Eu trec fără de teamă, ajung mereu la mal,
Căci Cel ce mă conduce, atunci când poruncește,
El poate să oprească, al mării rece val.

Mireasma cea de floare, mă-nalță după zare,
În locul unde pacea, domnește ne-ncetat,
Acolo și iubirea mereu este prezentă,
E locul unde totul, în veci e minunat.

Ce mare bucurie, găsesc când las în urmă,
Necazurile vieții, ce vor a mă opri,
În urmă suferința, rămâne căci mi-e zborul,
Spre clipa-n care Domnul, din cer va reveni.

Pe aripi de iubire, mă-nalț azi printre vremuri,
S-ajung doresc acasă, la masă cu cei sfinți,
Să uit de suferința ce mi-a adus suspine,
Ce mi-a adus doar lacrimi, și clipele fierbinți.

Nu mă opresc o clipă, prin norii groși și ceață,
Îmi este alergarea, din dragoste și dor,
Mi-e inima azi plină, de-o mare bucurie,
Ce-mi este ea de pace, în orice vremi izvor.
Amin