De ce-ntre noi se pun azi valuri, să ne despartă ce ar vrea, sunt reci Isus și plini de teamă, de Tine vre-a mă-ndepărta.
De ce e marea tulburată, mi-aduce-adâncul de suspin, sa beau paharul întristării, ce are gustul de pelin.
De ce iar bate cu putere, azi vântul care mult ar vrea, ca să mă clatin în durere, sa nu mai stau pe urma Ta.
De ce dorește-a mea ființă, pe Tine-a nu te mai iubi, ca să fiu stins n-are putere, oricât de mare el ar fi.
Dar cel ce-i rău de ce răcnește, ca să privesc eu înapoi, nu voi privi căci nu sunt singur, pe calea mea suntem în doi.
De mână Tu mă ții întruna, de ce încearcă el mereu, să ne despartă dar nu poate, căci eu sunt Doamne fiul Tău.
Pecetea sfântă Tu ai pus-o, pe sufletu-mi ce l-ai salvat, cu jertfa Ta ce ai adus-o atunci când m-ai răscumpărat.
Nu poate nimeni să o rupă, eu pe vecie sunt al Tău, zadarnic mă pândește-ntruna, oștirea-ntreag-a celui rău.
La cârma vieții mele Doamne, ești numai Tu... așa va fi, și orice luptă iarăși vine, eu știu că Tu vei birui.
Nu pot să fiu pradă ușoară, tărie-mi ești Tu Dumnezeu, nu pot să fiu răpus vre-o dată, căci ultimul cuvânt e-al Tău.
Amin