Chiar dacă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 22/05/2023
Chiar dacă drumul este greu, cu spini... lacrimi amare,
În luptă noi nu vom pieri, căci marea îndurare,
Ce curge de sub tron ceresc, ne-aduce izbăvire,
Căci plină-i îndurarea Sa, de milă și iubire.

Chiar dacă prigoniți vom fi, în vremi de strâmtorare,
Noi pasul nu îl vom opri, chiar dacă ard cuptoare,
Cu noi în ele-i Dumnezeu, durerea să ne-aline,
Ne-aduce mângâieri mereu, din slăvile divine.

Chiar dacă soare nu va fi, și vântul iar va bate,
De harul cel ceresc să stăm, nu vom putea departe,
Putere el ne dă mereu, să nu cădem în vale,
Doar în picioare... și-n furtuni, vom sta luptând pe cale.

Chiar dacă grele vremuri vin, biruitori în ele,
Vom fi mereu oricât ar fi, în fața noastră grele,
Vom trece peste munți și văi, de ape ridicate,
Vre-o teamă nu avem... Isus, și apele desparte.

Chiar un adânc de ar urla, de-a lui mare mânie,
Noi teamă nu putem avea, căci o putere vie,
În noi de sus Domnul a pus, să fim plini de putere,
Să nu cădem până va fi, a doua înviere.

Iar dacă plânsul suspinat, se v-arăta întruna,
Sub greul lui noi vom privi, și soarele și luna,
De veghe-n orice vremi vom sta, chiar dacă cad o mie,
Chiar dacă suntem slabi... Isus, ne dă mereu tărie.

Chiar dacă vremi din urmă sunt, ce-au fost vestite-odată,
Noi suntem fii... și Dumnezeu, este cerescul Tată,
În fața noastră-i stâlp de foc, prin lumea de afară,
Ne apară în zi c-un nor, El duce-orice povară.

El plânge-atunci când întristați, suntem sub apăsare,
Ne scoate de sub ea căci El, e marea îndurare,
Chiar dacă este greu acum, umili stăm jos la cruce,
Căci Domnul e cu cei ce vor, pe Golgota să urce.

Chiar dacă rănile-s adânci, sub pietre aruncate,
Îl așteptăm s-aduc-o zi, cea plină de dreptate,
Chiar dacă bicele lovesc, în noi a pus tăcere,
Căci în tăcere vom simți, un Duh de mângâiere.

Privim de după vremi ce azi, de Domnul ne desparte,
Noi știm că revenirea Sa, ea este-atât de-aproape,
Noi știm că va veni îndat, pe nor El va apare,
Va lua sfârșit necazul greu, cu-a lui durere mare.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 251
Opțiuni