Eu nu mă tem de groaza care vine,
Nici de săgeata celui ce e rău,
Căci viața mi-am lăsat în mâna Celui,
Ce mie-n toate-mi este Dumnezeu.

Eu nu privesc la valul de durere,
Ce-apas-asupra mea adeseori,
Privesc spre izbăvirea cea divină,
Ce este ea doar dincolo de nori.

N-am teamă de mânia surzitoare,
Din șoaptele ce vor să obosesc,
Căci eu ascult o voce ce-mi aduce,
Tărie cand nu pot să mai pășesc.

În fața mea se-nalță munți... și marea,
Ridică valuri grele de suspin,
Dar nu mă tem căci am mereu cuvântul,
În inimă ce-mi este un alin.

Eu nu mă tem de cel care încearcă,
Să nu-mi iubesc aprins Stăpânul meu,
Căci dragostea ce-o simt este eternă,
Sădită-n mine-a fost de Dumnezeu.

Chiar dacă încercarea este mare,
Pe margine de drum eu nu voi sta,
Cu inima și gândul doar spre ceruri,
În orice încercare voi zbura.

Căci nu mă tem de groaza nopții grele,
Ce este-atât de lungă uneori,
În față am o țintă... este cerul,
Splendoarea care-i dincolo de nori.

Nu vreau ca să opresc eu nici-o clipă,
Și teama-n urmă eu o las mereu,
De mână sunt ținut prin valul vieții,
De Unul și El este Dumnezeu.
Amin