De-ar fi ca să mă treci Isuse,
Prin vale-adâncă eu aș vrea,
Ca să rămâi mereu cu mine,
Căci fără Tine n-aș putea,
Ca să răzbat mânia rece,
Ce este lungă uneori,
Dorită-n gol ca să mă ducă,
Departe de a zilei zori.

De-ar fi să beau paharul care,
În Ghetsimani Tu l-ai băut,
Te rog să-mi ștergi acele lacrimi,
Ce n-au un gust așa plăcut,
Și să mă-nveți să tac când răul,
Adesea stă în fața mea,
Să trec biruitor de clipa,
Ce uneori e-atât de grea.

De-ar fi să văd doar nori pe ceruri,
Să fiu eu singur nu lăsa,
Când stropii grei... cu foc de ploaie,
Să mă oprească ei ar vrea,
Cu mâna Ta dă-i la o parte,
Cu raze sfinte să cobori,
Să nu mai am o clipă teamă,
Când sunt deasupra mea doar nori.

De-ar fi să gust cândva suspinul,
Să-mi dai din bucuria Ta,
Să nu mă ducă întristarea,
În vremea-ntunecată... grea,
Să nu mă duca-n deznădejde,
Ca să mă pierd eu nu doresc,
Vreau să rămân doar lângă Tine,
Căci doar așa nu rătăcesc.

De-ar fi ca să mă treci Isuse,
Tu prin pustii aș vrea să-mi fii,
Izvor de ape cristaline,
Să-mi dai puteri până revii,
Căci fără Tine-o uscatură,
Aș fi-n pustiul secetos,
Și ce-i uscat nu e din Tine,
E dus de vântul furios.

Pe-oriunde astăzi tu m-ai duce,
Aș vrea numai de brațul Tău,
Să fiu purtat prin toate grele,
Ce-s uneltite de cel rău,
Să fiu doar glorios în luptă,
Și doar al tău pân-la sfârșit,
Eu rob... Tu Împăratul care,
Pe mine El m-a mântuit.
Amin