M-ai presus de răsărit
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 22/05/2023
Mai presus de răsăritul, zorilor e Dumnezeu,
Mai presus de nori e locul, unde vreau s-ajung și eu.

Și pe tine te așteaptă, viață veșnică să-ți dea,
Unde un apus de soare, soarele nu va avea.

Mai presus de zări înalte, este marele-Mpărat,
Din a lumii pribegie, El pe mine m-a salvat.

Și pe tine te-a scos Domnul, din pustiul secetos,
Ca să calci pe urma care, a lăsat-o glorios.

Mai presus de vise multe, este împlinirea lor,
Înspre ea îmi este-avântul, înspre ea eu astăzi zbor.

Aripile ce-s divine, El și ție ți le-a dat,
Ca s-ajungi zburând în vise, înspre locul minunat.

Mai presus de nori și stele, este Împărat Isus,
Și aici El biruință-n orice luptă mi-a adus.

El și ție izbăvire, îți aduce zi de zi,
Crede doar și izbăvirea, ea la Tine va veni.

Căci Acel care e astăzi, mai presus de orice greu,
Este Unul, și El este, preaiubitul Dumnezeu.

Este scut în orice vreme, celor ce se-ncred în El,
Căci El toate le deține, Regele Emanuel.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 154
Opțiuni