Ți se deschide calea să treci printre planete
Și aștrii galaxiei din calea-Ți vor fugi,
Văzduhul e ars și duhuri topite de căldură
Ți se vor da în lături... e vremea ca să vii...

Ca să ajungi pe țărmul ce geme de durere,
De ură, răzvrătire și încercare grea,
Te-a refuzat pământul a nu știu câta oară,
Ființa cea de lut își arată răzvrătirea...

Că sufletul e veșnic și-n moarte nu-i sfârșit,
Vedea-va orișicine ce-n lume a venit...
C-ar fi putut să aleagă, c-ar fi putut pricepe
Iubirea Ta și jertfa, și harul risipit...

E hotărâtă ziua pentru omenirea întreagă,
Nimic nu poate opri cascada de întâmplări.
Învălmășeala vremii ne arată că pleca-vom,
Zbura-vom de aici, pe veci, spre alte zări...

Venirea-Ți iminentă va fi-nțeleasă oare
De inimile care rămas-au pietre reci?
Ce va pricepe lumea de înălțarea-n slavă
A unui grup de oameni cu trupuri noi, cerești?

Ne va rămâne-n urmă o groază nevăzută...
Dureri sfâșietoare în inimile celor ce atât de aproape au stat
De mântuirea care le era pusă-n față,
Ori nu puteau a crede... ori au tot amânat...

Vor alerga spre munte, la piatra cea mai mare,
Sub ea să se ascundă, dar nu se va clinti.
Vor alerga la râuri să-și răcorească ființa,
Dar albia e seacă și ape nu vor fi...

Vor alerga prin piețe să-și umple iar candela,
Dar vânzătorii vremii tarabele și-au strâns.
Ei au plecat cu Domnul, căci se-mplinise vremea,
N-a mai rămas în lume nimic din Duhul Sfânt...

Un Dumnezeu ce dăruise ce-a fost mai scump din Sine,
Să scape de pedeapsă pe omul răzvrătit,
Creat să fie veșnic... cu El în părtășie,
Creat să stea la sânu-I ca un copil iubit...

Isus purtând pedeapsa păcatelor pe cruce,
Zdrobind și piatra rece a negrului mormânt,
S-a înălțat în slava de unde coborâse,
Primind puterea-ntreagă, rămase mijlocind...

El a lăsat milenii ca omul să se-ntoarcă,
Răbdarea fără margini și așteptarea Lui...
Durerea pentru lume se va sfârși odată,
În clipa când va vărsa potirul de urgii...

Când fiii Lui cânta-vor cu îngerii în slavă,
Toți răzvrătiții lumii durerea-și vor striga
Cu bocete de groază, nesuportând amarul,
Mâhniți peste măsură că au ales așa...

În dragoste adevărată și în răbdare sfântă,
Isus aștepta omul ființa să-și predea,
Dar el nu a vrut să creadă, ci a iubit păcatul,
Și acum e față-n față doar cu dreptatea Sa...