Atunci când am, nu știu să prețuiesc,
Când pierd, mă pierd în lacrimi nesfârșite,
Și uneori exist doar, nu trăiesc,
Apoi regret momente netrăite.

O mare moștenire am primit,
Însă, eu tot mai scurm printre gunoaie,
Deși tot cerul mi l-ai dăruit,
Încă-mi iubesc coliba mea de paie.

Mă istovesc, mă zbucium, și mă frâng
Pentru inferioare idealuri,
Și mă consum, mă întristez, și plâng
Nisipul când mi le îneacă-n valuri.

Isuse, Doamne, fă-mă înțelept
S-apreciez ce-mi dai, cu mulțumire,
Dar mai presus de toate, să aștept
A planurilor Tale împlinire.