La marginea țarinii mele ai apărut... la orizontul părerilor de rău și a remușcărilor crunte...

Ai apărut ca un soare după veșnicul nor ce-mi apăsa trăirea prin gândurile mele cele mai nepricepute...

Ai apărut la micul meu orizont fixat cu privirea disperată nemaisperând... nemaizărind nimic...

Ai venit când lumea asta îmi părea nespus de rea și de tulburătoare... iar eu prea slab, prea mic și fără de valoare...

Când ai venit eu m-am întâlnit cu mine și căzusem în vidul marelui dezacord despre ce-i rău și ce-i bine...

Ai venit să-mi arăți mai deslușit cine sunt... cine Ești și asemănarea pe care aș putea să o am în Tine...

Ai apărut la momentul cel mai prielnic, cel mai potrivit... când prăpastia se deschidea nemiloasă înaintea mea...

M-ai privit fără să-mi pui întrebări... fără să mă acuzi mai mult decât o făceam eu văzându-mi nevrednicia...

M-ai acceptat mai devreme decât mă accept eu uneori când nevegherea lasă să treacă în arenă firea...

Ai apărut când lupta era mai în toi și moartea bătea la uși cu disperare poate-poate că-i deschid...

Ai venit să pui întăritură în temelia credinței mele și piatră cu piatră îmi umpli mâinile să zidesc al altarului zid...

Veșnic te voi lăuda, Dumnezeule...
Veșnic mă voi bucura de venirea Ta...