Am privit azi un cuib de păsărele intr-un pom…
Ascuns, de tot ce inseamna poate priviri indiscrete…
Cum inima omului adeseori se ascunde de ochiul de om…
Tupilata in dosul de fond și gesturi portrete! !

Si parca-i pe creangă, pana verzuie și sură…
Si parca nu e, in ploaia de frunze și soare …
Ca pasarea, inima șovăie sa iasă afara prin arcada de gură…
Și sta nemișcata albină planand peste nectarul de floare. .

Măruntă și mare in lumea inaripatelor semne. .
Ea zboară și zboară, din colturi in colturi de lume.
Aduna in ciocu ei, puf, paie, pamânturi și lemne
Cum inima aduna statornicie și crez printre vorbe și glume. .

Zgribulită când ploua, soprana in ceasul dintâi…
In triluri înaltă copacul când rugăciunea-și doinește …
Isi face aripa, sub paza cereasca, la cap căpătâi. .
Colivia de pace e căușul mâini Acelui ce in veci o iubește!

Cocoloș de ochii ce fug, sa cate in juru-i primejdia. .
Pasarea cu clonțu-i
cui, inimă ce-n zvâc tresaltă …
Vrea sa afle alt tărâm si a voinței Sale mejdia …
Îngeresc ea iși vrea diezii in acustica înaltă

Inima nu-i migratoare dar in piept zborul și -l zbate…
Cum măsura in toaca turlei si cum vuietul de ape
Prin pustiu de nemurire si prin vid de rău răzbate. .
Inima și păsăretul vrea pe Dumnezeu aproape!