Ești tu gata de plecare?
Ai tu inima-mpăcată?
Sau privești singur spre zare...
Și te-ntrebi: "ce-am făcut, Tată?"
"Am citit Cuvântul Tău,
M-am rugat și zi și noapte,
Am postit la bin' la greu,
Uite, ale mele fapte."
"Ai citit sau ai studiat?
Ruga ta a fost din suflet?
Postul tău a fost forțat?
Fapta ta, din propriul cuget?"
"Depărtează-te acum!"
Îți va spune atunci Isus.
"Rătăcit ai fost pe drum,
Să te-ndrepți n-ai fost dispus."
"N-ai avut credință tare!
Câte-un compromis, pe rând,
Ai permis, și-a ta umblare,
Ai stricat, fără vreun gând."
Pocăiește-te îndată!
Întoarce-te chiar acum
La Dragostea ta de-odată
La El, Păstorul cel bun!
Fii, dar, gata de plecare!
Fii cu inima-mpăcată.
Ochii îți îndreaptă-n zare
Și spune: "Iartă-mă, Tată!"
Privesc la noua generație de creștini și mi se întristează sufletul. Tot mai mulți fac compromisuri în viața lor, se apropie de lume și puțin câte puțin nu mai realizează că se aseamănă mai mult cu lumea, decât cu Hristos. Căutăm să ne gâdilim firea pământească în loc să realizăm cât de păcătoși suntem și cât de multă nevoie avem de Dumnezeu. Să ne cercetăm și să venim la Hristos cu toată inima, căci așa cum spune apostolul Pavel, dacă suntem în Hristos, suntem o făptură nouă, cele vechi s-au dus, toate lucrurile s-au făcut noi (2 Corinteni 5:17). S-au dus toate lucrurile vechi din viața noastră? Suntem noi o făptură nouă?