A fost deajuns
Autor: Alexandra Flămînd  |  Album: fara album  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de lenuta.flamind in 06/06/2023
A fost deajuns preasfinte Tată un plan făcut în cerul sfânt
Ca să aducă mântuirea pentru întregul nost pământ
A fost deajuns dragostea Ta nemăsurată, neschimbată
Să ierte orice păcătos, să curățească-n sânge orice pată.

A fost deajuns ca-n Dumnezeu, Isus Hristos să ne împace
Cu Tatăl prin sfânt legământ, în trup de om să se îmbrace
A fost deajuns o iesle, un staul și o fecioară preacurată
Ca să-mplinească voia sfântă ce o făcuse-n cer, un Tată.

A fost deajuns în ascultare, Isus Hristos Preasfântul Miel,
Să se smerească pân la moarte ca s-ajungem noi la El
Au fost deajuns crucea și spinii să-L țintuiască pe Isus
Ca să ne poată da iertare, har și bucurii de nedescris.

A fost deajuns sângele jertfei să spele-n el orișice păcat
Căci prin scump sângele salvării, de la moarte ne-a salvat.
A fost deajuns numai o jertfă, un singur Miel crucificat
Căci Cel care S-a dat pe Sine, e Dumnezeul cel preaînalt.

Este deajuns iubite frate ca să primești neprihănirea,
Să vi la Isus așa cum ești, să-ți recunoști nevrednicia
Nu cere Dumnezeu mai mult decât să-I cazi îngenuncheat
Să crezi în jertfa din Calvar, să poți de iad să fii salvat

Este de-ajuns să ai credință și să trăiești ca și Hristos
Să mergi pe calea cea îngustă și să rămâi un credincios
Ca să ajungi în veșnicie este deajuns doar harul Său
Să stai în harul lui Hristos, să stai pe turn în ceasul greu.

Să te apropii prin credință, de Domnul Isus să te-atingi
Eliberat de orice păcat și orice lanț să poți să-l frângi.
Iertat în Numele Lui mare, spălat și curățit prin har
Să stai cu Domnul sfânt la masă, cu mântuirea din Calvar.

Este deajuns momentul tainic când frații sunt împreună
Ce scumpă este părtășia cu Cel ce-n jurul Său ne-adună
Nu e deajuns-a Lui iubire, nu e deajuns Cuvântul sfânt?
Noi nu vrem altă bucurie să o trăim pe-acest pământ!

Este deajuns iubirea Lui, rămâi lângă Isus credincios
Nu-i mai mare bogăție, ca aceasta, să-L ai pe Hristos
E deajuns să știi că ai mântuire, locu-n slavă pregătit
De Isus, de Domnul vieții, care pentru tine S-a jertit.

În ascultare, în curăție, păstrează-ți haina nepătată
Spălată-n sângele iubirii ce-a curs pe Golgota odată
Credința, nădejdea și dragostea, veghează mereu să le ai
Să poți păși pe porți în slavă acolo-n cer cu sfinții-n rai.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2300
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni