Domnu-mi este mântuirea, eu de cine să mă tem,
Vine când eu printre lacrimi, doar suspin adânc și-l chem.

Niciodată nu mă lasă, singur pe pământ să fiu,
E izvorul de putere, când mă lupt iar prin pustiu.

El îmi este și lumină, teamă eu nu pot avea,
El îmi luminează calea, chiar de-i calea lungă... grea.

Stelele strălucitoare, le răsare El mereu,
Luna printre ele-o pune, ca să văd doar drumul Său.

Domnu-mi este și salvare, oricât teama ea ar fi,
Mare și înfricoșată, nu mă poate a opri.

Căci la cârmă este Domnul, teamă n-am... mă va salva,
Căci în viață El e-Acela, ce-i mereu în fața mea.

El e apa vie care, mă adapă-n timpul greu,
Eu de cine să am teamă, când El este Dumnezeu.

Oricât arșița-i de mare, știu că El nu va lăsa,
Să mă pierd căci sunt eu rodul, celor ce le suferea.

Mă-ntarește-a Sa putere, mi-e tărie zi de zi,
Ca să nu poată adâncul, visele a-mi nimici.

Eu de el nu am vre-o teamă, sunt mereu sper cer în zbor,
Domnul mie mi-a dat aripi, ca să urc... nu să cobor.
Amin