Câtă vreme se aude, azi glasul iubirii,
Este șansa de salvare, șansa mântuirii,
Câta vreme se mai face, astăzi o chemare,
Cei ce vor pot să mai aibă, parte de-ndurare.

Cât un soare mai răsare, o speranță este,
Pentru cei ce adevărul, cred că-i o poveste,
Cât se-ntinde peste toate, bolta cea cerească,
Mai există o iertare, care-i părintească.

Câtă vreme înverzește, iarba pe câmpie,
Poarta cerului deschisă-i pentru veșnicie,
Pentru cei pierduți în viață, ce-s în rătăcire,
Pentru cei ce își iau hrana, doar din amăgire.

Cât mai curge astăzi harul, dragostea-și arată,
Cel care-a lăsat o urmă, albă-nsângerată,
Să pășească doritorii, ce-s de veșnicie,
Să trăiască infinitul, plin de bucurie.

Dar curând... curând sfârși-vor, toate auzite,
Căci răpirea e aproape, astăzi sunt vestite,
Clipele în care Domnul, pe un nor apare,
Va fi-atunci târziu... doar astăzi, are îndurare.

Astăzi vrea El ca sa vină, toți ce-aud cuvântul,
Să se-ntoarcă omenirea, chiar și-ntreg pământul,
Astăzi cât încă se poate, șterge El suspine,
E sfârsitul... maranata, Domnu-ndată vine.

Și atunci... l-a Sa venire, plânsul va fi mare,
Pentru cei ce sunt în viață, plini de nepăsare,
Însă cei ce îi ascultă, glasul cu placere,
Vor fi înălțați când Domnul, vine cu-nviere.

Vor fi duși la cristaline, ape nesecate,
Cu cei sfinți vor sta la masă, clipa nu-i departe,
Vor păși pe aurite, străzi o veșnicie,
Cei ce azi ascultă glasul, plini de bucurie.
Amin