Dreptatea Ta-i fără de margini,
Vestită-i azi de gura mea,
Dar și lucrarea ce-ai făcut-o,
Salvând doar Tu ființa mea.

Ai coborât cu izbăvire,
Atunci când mulți m-au părăsit,
M-ai îmbracă cu-a Ta iubire,
Să simt cât sunt eu de iubit.

Ți-e bunătate-atât de mare,
Eu despre ea mereu vorbesc,
Și despre milă Ta întruna,
Oriunde-aș fi eu povestesc.

Din fiu pierdut în lumea largă,
Tu m-ai făcut sa fiu al Tău,
Din drumul cel înspre pieire,
Sunt azi pe urma Ta și eu.

M-ai izbăvit Tu de la moarte,
Eu strig mereu puterea Ta,
Căci m-ai zidit atunci când vântul,
Era doar împotriva mea.

Ca să mă clatine o clipă,
Nu poate Doamne căci sunt eu,
Pe stâncă sus de-a Ta putere,
Zidit... și Tu ești Dumnezeu.

De pe-un adânc de ape tulburi,
Când te-am strigat m-ai auzit,
Îți cânt iubirea ce-am văzut-o,
Când lupta grea am biruit.

M-ai scos din mijloc de furtună,
Mânia ei mare era,
Dar nu am fost atins căci Doamne,
Mă ascundea-i în palma Ta.

M-ai copleșit cu-a Ta prezență,
Și astăzi eu o simt mereu,
Ca și atunci când Tu din Tine,
Mi-ai dat suflare Domnul meu.

În mine am acea putere,
Prin Duhul sfânt care mi-ai dat,
Te-nalț căci Tu ești Doamne vrednic,
De gura mea azi înălțat.

Eu aș dori pentru vecie,
În cortul Tău să locuiesc,
La umbra aripilor Tale,
Căci ești un Dumnezeu ceresc.

În Tine-mi este desfatarea,
Cu Tine sunt biruitor,
Doresc mereu din apa vie,
Eu ca să beau... căci ești izvor.

Mi-ai dat în dar o moștenire,
Îți cânt azi numele mereu,
Mi-ai dat un nume fără plată,
Eu mă numesc un fiu al Tău.

Nu ai lăsat să mă zdrobească,
Acel ce urlă din adânc,
Azi viața mea-i doar pentru Tine,
Și când e soare... și când plâng.
Amin