Lasă-ți inima creștine, un locaș să fie ea,
A credinței, ca în clipa când vei fi prin valea grea,
Tu să fii plin de putere, și să nu descurajezi,
Oricât ea ar fi de-adâncă, izbăvirea să o vezi.

Să îți fie-a ta tărie, glasul cel de Dumnezeu,
Care apele desparte, scut îți poate fi mereu,
Din putere în putere, să îți fie al tău pas,
Pentru vremea ce în față, pe pământ ți-a mai rămas.

Fă o sfântă ascultare, să îți fie viața ta,
Ca să placi mereu lui Domnul, un altar să fie ea,
Locuință să îți fie, casa Lui și să te-nchini,
Cum se-nchină-n locul veșnic, acei sfinți ce-s heruvimi.

Lasă-n tine ca să crească, dragostea ce-i doar de sus,
Ca să ai asemănarea, orice-ai face cu Isus,
Să iubești cu-a Lui iubire, care poate mângâia,
Un izvor să-ți fie-ntruna, ce nu poate el seca.

Fă doar din credincioșie, o deprindere a ta,
Ca să fii până la capăt, numai după voia Sa,
A Lui pace și dreptate-n suflet se vor odihni,
Domnu-ți va da fericire, cât aici îl vei sluji.

Fii neclătinat pe cale, doar în clocot să rămâi,
Și să ardă-ntotdeauna-n tine dragostea dintâi,
Să ai parte de-ndurare, și de bunătatea Sa,
Să coboare când pe cale, gura ta îl va chema.

Fii un far aprins în noapte, luminează-n jurul tău,
Și în toate să se vadă, slava cea de Dumnezeu,
Ca plăcere să găsească, preaiubitul Împărat,
Când El va privi spre tine, din locașul Lui înalt.
Amin