La-nceput a fost cuvântul, cerurile a făcut,
Și pământul e lucrarea, ce a fost la început.

Era gol, pustiu și rece, mări cu-adânc întunecat,
Când a spus de sus lumină, și a fost el luminat.

A făcut ziua și noaptea, un apus și-un răsărit,
A fost seară... dimineața, prima zi a întocmit.

El a despărțit și ape, cerurile le-a făcut,
A făcut El și pământul, mări adânci au apărut.

A făcut ca să răsară, iarba cu sămânța sa,
A sădit și pomii care, rod doar bun puteau să dea.

Era doar o frumusețe, tot ce El de sus făcea,
Înc-un răsărit de soare-atunci în urmă rămânea.

Dumnezeu a zis să fie, sus pe cer luminători,
Noaptea stelele și luna, și un soare de cu zori.

Să slujească-ntotdeauna, și așa a și făcut,
Căci a Lui este lucrarea, ce a fost de la-nceput.

Cel mai mare ca să fie, un stăpân în orice zi,
Cel mai mic să fie-n noapte, noaptea pentru-a străluci.

Astfel înc-o zi trecuse, era totul minunat,
Cerul, mările, pământul, tot ce El doar a creat.

A lăsat viețuitoare, păsări ce-s și azi în zbor,
Numai cu înțelepciune, Toate după soiul lor.

Le-a spus lor să se-nmulțeasca, El le-a binecuvântat,
Mai trecu o zi și-o noapte, cea făcută de-Mparat.

Însă a venit și vremea, să aducă pe pământ,
Omul... după chipul care, este-a Lui... a Celui sfânt.

Toate să le stăpânească, și apoi s-a odihnit,
După ce-a făcut femeia, El lucrarea și-a sfârșit.

Cât de minunat e totul, pe pământ ce a zidit,
Ziua, noaptea și uscatul, când El ape-a despărțit.

A suflat în om suflare, și l-a binecuvântat,
Și o parte femeiasca, Dumnezeu în dar i-a dat.

De atunci așa rămase, toate cum El le-a creat,
Căci tot El ce făurise, nu poate a fi schimbat.

Toste-așa ele-or rămâne, cum doar El le-a plănuit,
Căci e Alfa... e Omega, început... e și sfârșit.
Amin