Să nu te lași zdrobit de valul vieții, când marea îl ridică-n fața ta,
Vâslește spre liman căci te așteaptă, la capăt mântuirea... nu uita.

Să nu te lași orbit de-atâta ură, ce-n vremi din urmă ea va apărea,
Mereu doar să iubești... e-o armă sfântă, să birui vei putea tu lupta grea.

Să nu te temi de munții ce se-nalță, în fața ta ca tu să te oprești,
Există o putere care poate, să-i mute dar spre ceruri să privești.

De-acolo vine marea izbăvire, să nu ai nici-o teamă niciodat,
De sus El poate teama să alunge, de-a Lui putere poți să fii salvat.

Să nu privești la valul ce aduce, suspinele ce vor să obosește,
Apleacă-te sub val să vezi limanul, spre el s-alergi... vre-o dat să nu oprești.

Să nu te lași răpus de frământare, ea pacea să îți fure ar dori,
Tu strigă-L doar pe Domnul când e mare, El ție-n ajutor îți va veni.

Să nu te lași târât în amăgire, rămâi în adevărul ce vestit,
A fost la început de orice vreme, de gurile ce-odat au prorocit.

Rămâi doar la credința dinainte, cu ea doar în picioare tu vei sta,
Cu ea sa lupți mereu și izbăvire, de crezi Isus și ție îți va da.
Amin