Să nu lași vre-o dat mânia, inima să-ți înfășoare,
O mânie poate-aduce, o mai mare-ndepărtare,
De Isus... de veșnicia, plină doar de fericire,
Fii pe cale tu creștine, îmbracat doar în iubire.

Să nu lași să-ți umple gura, bârfa... ce-i un lucru rău,
Să ai laude întruna, numai pentru Dumnezeu,
Ca să fii găsit întruna doar plăcut în fața Sa,
Lăudând mereu lucrarea, ce-a făcut-o-n viața ta.

Dar atunci când necredința, ea va bate ne-ncetat,
Tu să nu-i deschizi o clipă, și rămâi încredințat,
În tot Domnul ce-ți vorbise, prin al Său ceresc cuvânt,
Fii de neclintit pe cale, ai cu cerul legământ.

Să nu lași nici deznădejdea, să privească-n ochii tăi,
Căci privirea ei e calea, celor care sunt ei răi,
Te va duce-n rătăcire, pe un drum înfricoșat,
N-o lăsa... privește cerul, El e Cel ce te-a chemat.

De ar bate tare vântul, să te clatine ce-ar vrea,
Credincios până la capăt, să rămâi în vreme rea,
Teama lui înfricoșată, va dori a te hrăni,
Să nu guști din ea căci teama, sufletu-ți va otrăvi.

Plin de râvnă, de iubire, să fii tu pe drum mereu,
Să se vadă-n jur lumina, care-i doar din Dumnezeu,
Să se vadă că ești fiul, Celui care-i Împărat,
Pe pământ și sus în ceruri, unde ești tu așteptat.
Amin