OCHIUL TĂU

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Şi dacă ochiul tău e luminat,
Privirea ta e sinceră, senină,
Dar cât de trist e ochiu-ntunecat
În care-i lipsă raza de lumină.

Ce spasmă grea apasă conştiinţa
Acelui orb în duhul vizual,
Şi-acest amurg în lume-i necredinţa
Ce se întinde ca al morţii val.

Ce duritate mare, ce tărie
Cuprinde ochiul omului bogat,
El vede negru -numai bogăţie-
Căci bogăţia ochii i-a-ngropat.

Ce optică ciudată şi greşită
Înşeală mintea celui păcătos,
Atâta lume-i astăzi amăgită
În alergare după mai frumos.

Dar frumuseţea lumii-i trecătoare
Şi ce folos că ţi-ai scăldat privirea,
În tot ce-i 'nalt şi glorios sub soare,
Dac-ai pierdut salvarea, mântuirea.

Şi dacă ochiul tău te amăgeşte,
E scris: alungă-l din a ta privire.
Iar dacă poţi să-l vindeci, te grăbeşte,
Şi nu mai sta în ceaţă şi orbire.

Căci uită-te cum soarele răsare
Şi printre nori lumina-ţi împresoară,
Ştii tu că el e-a Domnului lucrare?
Şi anii tăi, şi zilele-ţi măsoară.

Tu te-ai uitat cu-a tale telescoape
Dar n-ai ştiut secretul cel frumos:
Că stelele ce strălucesc pe ape
Au fost făcute prin ISUS HRISTOS!

Tu te-ai gândit că-i oarbă întâmplare
Viaţa lumii pe pământ şi-n apă,
Şi n-ai ştiut că oarbă-i a ta stare,
Şi că de ea numai ISUS te scapă.

Când El îţi pune degetu-n privire,
Abia atunci vedea-vei desluşit:
Ce minunată e a Lui zidire
Şi ce frumos pe toate le-a zidit.

Vei lăcrima când vei privi culoarea
În trandafirul roz sau auriu,
Căci florile sunt binecuvântarea,
Iar spinul e blestemul din pustiu.

Vei lăcrima de-o sfântă bucurie
Când vei pricepe scopul tuturor,
Că Dumnezeu a zis: "Aşa să fie!"
Căci El le e la toate Creator.

El le-a zidit prin legi meticuloase
Şi tot prin legi viaţa le-a transmis,
Iar ochii noştri le privesc frumoase
Minuni cereşti şi flori de Paradis.

De la albastru până la creolă
Şi de la alb la galben, arămeic,
Câte culori pe-a lumii aureolă!
Şi tu le vezi pe toate ca un laic.

Şi nici nu ştii ce ne-a vorbit profetul
Că tinerii vedenii vor avea.
Dar celor răi El le-a ascuns secretul,
Şi slava Lui ei nu o vor vedea.

Dar tânărul Ştefan mărturiseşte
Martirul sfânt, sub lovituri căzut,
Când pe ISUS în slavă îl zăreşte
Le-a spus la toţi să ştie ce-a văzut.

Apoi Ioan, ce mare viziune!
Şi el arată ce-a văzut, în scris
Şi la Biserici mai târziu le spune,
De slava strălucirii de iaspis.

Şi Daniel, profetul de-altădată
Vorbeşte lumii ca un văzător,
Căci Dumnezeu prin Duhul Sfânt i-arată
Tot ce va face fiara-n viitor.

Scriptura sfântă-i plină de mistere,
De viziuni şi arătări cereşti,
Căci Dumnezeu îţi dă de sus putere
Şi ochi deschişi dincolo să priveşti.

Dar ce e trist, c-a noastre generaţii
Îşi otrăvesc privirea pe ecrane,
Ei au uitat acele revelaţii
Prin Duhul Sfânt, salvarea de capcane.

Iar daru-acesta nu-i o jucărie
Să poţi vedea cu ochi duhovniceşti,
Că sub frunziş se-ascunde-o primejdie,
Atunci ispita cauţi s-o ocoleşti.

Să poţi vedea când ucigaşul vine
Ca un titan, însă mascat subtil,
Având un scop: lovindu-te pe tine
Dar nu direct, ci prin al tău copil.

Dar Elisei le-a răsturnat tot planul
Ce-l tăinuiau în vatră sirienii,
Prin Duhul Sfânt şi-n beznă vezi duşmanul,
Aşa lucrează darul de vedenii.

Câţi dintre voi aveţi vedenii oare?
Doar sunt promise pentru tineret.
A lui ISUS cereşti televizoare
În Fapte unu, scris e un verset.

Câţi dintre voi şi-au aţintit privirea?
Acolo sus, pe-a Golgotei ecrane.
Cum pentru noi ISUS, Dumnezeirea,
E pus pe cruce sângerând prin rane.

Tu tineret, credinţă modernistă
Care huleşti lucrarea Celui Sfânt,
Tu vii şi spui că Dumnezeu există
Dar nu te-ncrezi deplin pe-al Său Cuvânt.

Şi când te rogi, te rogi numai de formă,
Şi când Îi cânţi, Îi cânţi doare de mândrie.
Tot ce-ai lucrat, e lucru ca de normă,
Căci ai lăsat şi buruiană-n vie.

El ţi-a promis atâtea daruri bune
Prin care poţi să birui şi să-nvingi,
Dar tu în loc să mergi la rugăciune,
Aprinzi ecranul, duhul să ţi-l stingi.

Câţi Timotei au dar de proorocie?
Sau zicem noi că asta s-a gătat,
Şi totuşi vrem a Lui împărăţie
Cum noi dorim, nu cum El a lăsat.

Când Pavel pe la Filip a trecut,
A lui fecioare toate prooroceau,
Căci Duhul le-a făcut de cunoscut
Şi pe apostol ele-l înştiinţau.

La sfinţii noştri astăzi le ruşine
Să stăruiască după Duhul Sfânt,
Şi dacă-l cer oricât, la ei nu vine
Că sunt fireşti, lipiţi de-acest pământ.

Căci duhul lumii le-a sucit privirea
Ei văd invers cum trebuie văzut,
Ei văd uşoară astăzi mântuirea
Nu cum văzut-au sfinţii din trecut.

Nu cumva să te-atingi de-a lor ţinută
Că pică foc din cerul înstelat.
Chiar dacă sora e necunoscută
De chipul lumii, nu-i nici un păcat!

Mai fericit erai tu Bartimee
Când te rugai acolo lângă drum,
Decât creştina ce nu vrea să ia
Batic pe cap, şi nu vrea nicidecum

De ce nu v-a făcut mămica fete?
Era mai bine pentru voi, să ştiţi,
Puteaţi atunci ca să purtaţi şi plete,
Şi nu eraţi de nimenea huliţi.

Căci prin lumină noi vedem lumina,
Şi-acest izvor e tăinuit în lut,
Prin Duhul Lui ni s-a aprins retina,
Căci Dumnezeu perfecte le-a făcut.

El a pictat pe bolta minţii noastre
În mod vădit aceste două stele,
Prin care poţi privi departe-n astre
Cu-aceste pânze-n formă de inele.

Ce străluciri, ce ştiinţă sclipitoare
E ochiul tău cel construit din tină!
E minunat şi-n formă şi-n culoare,
Dar mai ales în spectrul de lumină.

Cu-aceşti bănuţi ca două prunişoare
Ce radiază dragoste sau ură,
Să poţi cuprinde infinitul mare
Şi să distingi culorile-n natură.

Prin ei s-alege şi căsătoria
Căci din privire îţi alegi norocul,
Dar tot prin ei se pierde veşnicia
Când omul singur îşi alege focul.

În ochi se vede frică sau trufie
Când ochiul e deschis mărturiseşte,
Sau ochi senin cu dor de veşnicie,
Ce-n lacrima iubirii străluceşte.

Prin ei vorbeşte omul în tăcere
Căci omul mândru-şi are sus privirea,
Dar cel smerit îi poartă de vedere
De frică să nu-şi piardă mântuirea.

Cel credincios când trece pe câmpie
Îi mulţumeşte Domnului de toate,
Dar ochii răi aprinşi de lăcomie,
Îşi pune traista plină cu bucate.

Privirea e şi pentru rugăciune
Când ochiu-i sfânt, zăreşte veşnicia
Dar ochii răi privesc la goliciune
Căutând aici în lume bucuria.

Privirea e şi pentru măiestrie
În orice artă care construieşte,
Îţi trebuie ochi, privire care ştie
Să poruncească cum se potriveşte.

Privirea e şi pentru adunare
Să poţi citi pe fiecare faţă,
Cu ce alin să mergi la fiecare
Prin Duhul Sfânt ca să le dea viaţă.

Ar fi greşit să mergi cu mângâiere
La ochii care somnu-i biruieşte,
Nici însoţit de-a cerului putere
Să te arăţi la cel care huleşte.

Căci Domnul Sfânt avea privirea blândă
Dar n-a uitat şi biciul să-l ridice,
Spre ochii răi, spre ochii de osândă
Ce vin în Casa Domnului să strice.

Pe Bartimeu nu-l lasă în orbire,
Lui Nicodim i-a dăruit lumină,
Iar Saul cade orb de strălucire
Şi-n umilinţă Domnului se-nchină.

Ce-nţelepciune nemaipomenită!
Un univers în plină declanşare,
Aceste două stele din orbită
Îşi au în creier orişice mişcare.

Privirea ta e opera divină
Şi mărturia Celui ce pătrunde
Prin şapte ochi în tainica grădină,
Şi nu se poate nimenea ascunde.

Prin şapte raze picură vederea
Dar se îmbină-n zeci de nuanţări,
Ca laserul străfulgeră tăcerea,
Până la stele sus, în depărtări.

Dar în conştiinţă Biblia ne spune:
Mai e o stea, luceafărul gîndirii.
De el depinde-a noastră-nţelepciune
Şi-orientarea-n mersul omenirii.

Acesta-i ochiul ce ne deosebeşte
De celelalte creaturi sub soare,
Căci dintre toate omul străluceşte
A lui înţelepciune-i uimitoare.

Aceasta-i super-nova sclipitoare
La care Domnu-atunci s-a referit,
La ochiu-ascuns ce-l poartă fiecare,
La întuneric sau în strălucit.

Căci dacă ochiul tău e luminat,
Tot trupul tău lumină răspândeşte
Dar dacă vai, e ochiu-ntunecat,
Ce întuneric greu te stăpâneşte!

Aici în cosmos se dă bătălia
În duhul minţii tale-nflăcărate,
Căci eul nostru apără mândria
Şi-o ţine-ascunsă ca într-o cetate.

Dar Duhul Sfânt când vine le răstoarnă
Şi izvodiri, şi toate le supune,
Şi untdelemnul rugăciunii-l toarnă,
Ca să formeze noua-nţelepciune.

Nu vă miraţi, sunt şi căderi de stele.
Balaurul prin coadă le doboară.
Când te atacă gândurile rele,
Satan vrea conştiinţa să îţi moară.

Iar dacă Evanghelia străluceşte
Mărire Lui! Nu-s meritele tale,
ISUS prin noi puterea-Şi dovedeşte,
Că pe pământ El a trasat o cale.

Vor fi în lume multe aparate
Dar gândul veşniciei ne uimeşte.
Ce se ridică mai presus de toate
Şi-n lumea vieţii dincolo priveşte.

E ochiul magic ce-n etern pătrunde,
În haosul teluric până jos în groapă,
Şi descifrează moartea ce se-ascunde,
În lumea unde viaţă nu-i nici apă.

Tu eşti acela ce gândeşti în pripă
Din mintea ta gândirea îşi ia zborul,
Depinde însă pe a cui aripă
Te-ai ridicat să ştii ce-i viitorul.

Poţi fi-nşelat, chiar dacă zbori în spaţii
Tot orb rămâi de eşti necredincios.
Căci Diavolul ţi-aduce informaţii
În sens greşit, prin care mergi în jos.

Înşelătorul spune: "Nu-i nimica"
Şi ca un nor privirea ţi-o umbreşte
De-ar fi aşa, de ce-i în lume frica?
Şi teama morţii încă mai domneşte.

Alungă teama morţii împărate!
De ce te temi? doar tu eşti luptător!
De ce te-ascunzi de moarte în palate
De nu-i nimic dincolo-n viitor?

De ce-i în tine-atâta tulburare
Dacă nu-i suflet şi eşti numai lut?
Când ai de toate, ce-ţi lipseşte oare?
Nemulţumirea simţi că te-a umplut.

Omule drag, cunoaşte-te pe tine
Ca să cunoşti pe Dumnezeu apoi.
Gândeşte-te, şi uită-te mai bine
Că El a pus suflarea Lui în noi.

O, moaie Doamne degetul în tină
Şi pune-l iar pe ochii-ntunecaţi,
Să vadă drumul, calea spre lumină,
Pe care mers-au primii noştri fraţi.

Revarsă-ţi iarăşi harul vindecării
Prin semne vii, şi vindecă-ne starea!
Cum Te-a văzut Ioan din largul mării,
Fă să Te vadă astăzi adunarea!

O, dă-ne Tu cereasca alifie,
Colorionul Duhului Divin,
Dă tuturora sfânta doctorie
Ca să privească chipul Tău senin.

Tu poţi să faci aceste operaţii
În aparatul nostru vizual,
Ca să putem privi acele spaţii,
De unde curge-râul de cristal.

Ascultă-ne şi vino, Te îndură,
Căci ochii noştri te zăresc prin ceaţă
Dă tuturor lumina din Scriptură,
C-acei ce cred, aceia au viaţă.

Iar cei ce văd să vadă şi mai bine,
Şi cei ce vin, să fie vindecaţi,
Cei ce vorbesc, să spună despre Tine,
Şi cei ce cred, să se numească fraţi.

Cei ce se luptă, să se lupte tare,
Cei ce strigă, să nu se oprească,
Iar cel ce vrea în cer să fie mare,
Ajută-l Tu, întâi să se smerească.

Şi cei ce vor, şi cei de la răscruce,
Şi cei din prag, şi cei ce stau afară,
Dă tuturor puterea ta să urce,
Mai sus, mai sus, să vadă sfânta ţară.

Arată-i Tu la fiecare starea
Pe care treaptă se găseşte-n har,
Prin Duhul Sfânt, fă Doamne cercetarea,
Şi lasă iar iubirea Ta, cântar.

Şi dacă sunt din cei ca fariseii
Ce zic că văd, dar văd întunecos,
Puterea ta a umilit şi leii,
Cu cât mai mult pe omul păcătos.

Să ne-aţintim acolo sus privirea,
O, dă-ne Doamne harul arătării!
Ca neîncetat să-Ţi aşteptăm venirea
Cu ochi deschişi în pragul înserării.

Şi dacă ochiul tău e luminat,
Privirea ta e sinceră, senină,
Dar cât de trist e ochiu-ntunecat,
În care-i lipsă raza de lumină.

AMIN