Cum ochiul deosebeşte coloritul
Şi-urechea fină vocea-n armonie,
La fel mirosul gustă auritul
Din floarea parfumată pe câmpie.

În zori de zi când omul se trezeşte,
Deschide geamul larg către grădină,
Şi-un susur blând deodată-l năvăleşte,
De-o puritate super-cristalină.

Să vezi Saronul, duhul ţi se-ntramă
De-atât parfum de trandafir aprins,
De parcă focul dragostei te cheamă,
Să-ţi dea din vraja cea de necuprins.

Să vezi Florida, crinii, vrăjitorii,
Îţi taie sufletul nemaipomenit.
Te pierzi în gânduri ca şi visătorii,
De-atât nectar şi-atâta colorit.

Să treci apoi pădurile virgine
Pe-naltul cerc de la Ecuator,
Şi să respiri viaţa lor în tine,
Miros plăcut la umbra frunzelor.

Să treci apoi pe coasta siberiană,
Cu faţa roză, sprinten, curajos,
Şi învelit ca ursuleţu-n blană,
Să guşti mirosul pinului frumos.

Să te opreşti apoi în România
Când teiu-i verde şi e înflorit,
Să simţi în piept parfumul, bucuria,
Şi slava Celui care le-a sfinţit.

Şi să pricepi înalta măiestrie
Ce-a-mpodobit pământul cu splendori,
Înţelepciunea Celui din vecie,
Ce străluceşte-n multele culori.

Căci dragostea e cea mai mare artă
Ce urcă lutul la valori cereşti,
Aceasta-i forţa care-a ştiut să-mpartă,
Şi să creeze chipuri omeneşti.

Nu ţi se pare extraordinară?
Înţelepciunea care-a dăltuit,
Pe-obrazul tău desăvârşirea clară,
Acest migdal cu simţul ascuţit.

Din dimineaţa aceea însorită
Când primul om a respirat pe nări,
Şi până astăzi lumea exercită,
Aceste simple, dar adânci mişcări.

El ne-a sădit această calitate
Să deosebim prin slava lor, frumosul,
În florile atât de parfumate,
Prin simţul nostru denumit mirosul.

Pe-aceste căi pătrunde oxigenul
Şi aerul plăcut ce ne-ntreţine,
Din vraja lor, când s-a deschis polenul,
Ne-nviorăm şi ne simţim mai bine.

De nu erau oceanele-ngheţate,
N-ar fi nici aer proaspăt şi plăcut,
S-ar fi pierdut şi gustul din bucate,
Dar Dumnezeu perfecte le-a făcut.

Căldură, apă, vântul ce îngheaţă,
Păduri prin frunze care răspândesc,
Îmbogăţind a lumii-ntregi viaţă,
Şi grija Lui mereu mărturisesc.

Pământul e considerat altarul
Iar apa, jertfa pentru curăţire.
Pădurile, câmpiile, sunt darul
'Naintea Lui de-o sfântă mulţumire.

Al lor miros pe Domnul mulţumeşte
Căci fiecare stă la locul lui,
Iar vântul şi căldura împlineşte
Pe tot pământul legea Domnului.

Şi fiecare-i mulţumit de soartă.
Giganţii falnici veşnic stau pe loc,
Pe când furtuna valurile poartă,
Şi soarele căldura lui cu foc.

Nu-i nici o-mpotrivire pe câmpie
La vremea lor cu toate înfloresc.
Şi florile, şi fructele din vie,
Parfumul lor şi gustu-şi răspândesc.

Ce slujitori! Nimica nu-i opreşte.
De-ar fi furtună, vifore sau foc,
Bătrâna stâncă care străjuieşte
De mii de ani mereu pe-acelaşi loc.

Căci El a zis: "Aici să se oprească
Mândria ei şi valu-i spumegat,
Iar briza mării pe pământ păşească,
Să guşti parfumul sării fermecat."

Iar voi străjeri ai binecuvântării
Înveşmântaţi în haine gri mereu,
Udaţi pământul în căldura serii,
Să ştie toţi că este Dumnezeu.

Iar tu bătrân ce ţi-ai pierdut şi somnul,
De mii de ani te-nvârţi în cercul tău,
Şi zi şi noapte îl slujeşti pe Domnul,
Căci pe pământ e şi poporul Său.

Cain şi Abel vin cu bucurie
Cu jertfa lor plecaţi, cu umilinţă,
Dar Cartea Sfântă de Cain ne scrie,
Că el s-a dus, dar fără de credinţă.

Şi de atunci pe-a lumii-ntregi altare,
Atâtea jertfe s-au adus mereu,
Şi azi aduce jertfe fiecare,
Dar nu sunt toate pentru Dumnezeu.

Căci jertfele plăcute-s ascultarea,
Iar curăţirea-i numai prin credinţă,
Căci dragostea e binecuvântarea,
Care sfinţeşte sincera voinţă.

Exemplul sfânt e văduva săracă
Ce-a dăruit întregul ei avut,
Cu doi bănuţi a reuşit să treacă,
De partea celor care au crezut.

Şi Solomon a dat un praznic mare
Înjunghiind şi tauri şi berbeci,
La Templul sfânt, când s-a ţinut serbare,
Drept mulţumire Celui Sfânt din veci.

Şi multe-au fost altarele aprinse,
Dar unul arde, nu s-a stins deloc,
Pe Golgota şi astăzi stau nestinse,
Dureri din jertfa care-a ars cu foc.

ISUS HRISTOS ce s-a adus pe Sine
Ca jertfă sfântă de răscumpărare,
Şi astăzi mijloceşte pentru tine,
Să nu rămâi în veşnica pierzare.

Amicul meu, şi prietene, şi frate,
Cum răsplăteşti iubirea Lui cea vie?
Aduci tu jertfe-ntregi? Sau jumătate?
Nu-L înşela, căci Domnul toate ştie.

El nu primeşte jertfa afumată,
Când rugăciunea ta e prefăcută
'Naintea Lui o inimă predată
Aduce jertfa care e plăcută.

El nu primeşte jertfele ciuntite
Ce le închini în duhul de zgârcire.
Chiar de le-aprinzi, tot nu vor fi primite
Sus la altarul veşnic de sfinţire.

Căci jertfa cea primită e iubirea,
Ce se aprinde şi se-nalţă-n sus.
De mare preţ e-n faţa Lui s m e r i r e a,
Aceasta te înalţă la ISUS.

Acesta e mirosul tămâierii
Ce răspândeşte un arom' frumos,
Când pe altarul binecuvântării,
Tu te predai cu totul lui Hristos.

Şi gândurile rele-njunghiate,
Şi vorbele cioplite-n adevăr,
Şi mâinile să-ţi fie nepătate,
Şi pasul tău să meargă către cer.

Şi inima să-ţi fie curăţită
Şi ochiul tău să fie luminat,
Şi mintea ta să fie înoită,
Şi trupul tău să fie nepătat.

Şi sufletul şi duhul să slujească
Altarul veşnic pline de voinţă,
Să rabde tot, să nu se-mpotrivească,
Chiar şi atunci când treci prin suferinţă.

Căci este Rai, şi-o lume viitoare,
Un Paradis cu flori adevărate,
Acolo Domnul Dumnezeu e soare,
Ce străluceşte mai presus de toate.

Aici e umbră, sus e strălucire,
Acestea trec, dar celelalte vin,
Cu Dumnezeu vom fi în fericire
Dar fără El, nefericire, chin.

Şi dacă vrei în ziua cea cu soare
Când Domnul vine să ne fie scut,
Întoarce-te, să fii acuma floare
Să răspândeşti mirosul cel plăcut.